CNI anunță cine sunt funcționarii care își ASCUND cel mai des averea
2119
deschide.md Angajații Ministerului Afacerilor Interne și cei ai Departamentului Instituții Penitenciare au fost prinși, anul trecut, cel mai des că ar fi încercat să își tăinuiască averile sau veniturile, se arată într-un raport de activitate al Comisiei Naționale de Integritate.
Astfel, anul trecut, membrii CNI au constatat încălcarea în 12 cazuri a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietăților de către angajații acestor două instituții.
În topul celor care și-au ascuns o parte din bunuri se regăsesc, de asemenea, primarii și viceprimarii, dar și procurorii.
Tot aleșii locali sunt „lideri” la capitolul conflicte de interese admise. În 2014, CNI a stabilit existența unui conflict de interese în cazul a 21 de primari și viceprimari, a 11 conducători de întreprinderilor de stat și municipale și a trei conducători ai autorităților publice centrale.
În total, anul trecut, CNI a inițiat 354 de controale, în aproape o treime din cazuri (122 de cazuri) au fost constatate încălcări, iar în 83 de cazuri CNI a remis actele spre examinare penală către Procuratura Generală, se mai arată în raportul de activitate al CNI pentru anul 2014.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















