Clopotnița și fântâna de origine germană din centrul orașului Ștefan Vodă, renovate: Proiect de aproape 10 milioane de lei, finanțat din FNDRL


Centrul istoric al orașului Ștefan Vodă, cunoscut de localnici cu denumirea Kizil, va fi renovat în cadrul unui proiect în valoare de aproape 10 milioane de lei, finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).
Potrivit contractului semnat recent de directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Nicolae Hristov, și primarul orașului Ștefan Vodă, Vladislav Cociu, în centrul orașului urmează a fi efectuate lucrări de curățare și pavare a albiei râului Gealair, construite patru poduri din piatră de Cosăuți și vor fi amenajate spațiile verzi.
Foto: ADR Sud
De asemenea, proiectul prevede restaurarea unor elemente arhitecturale importante, precum fântâna și clopotnița de origine germană.
Menționăm că centrul istoric Kizil reprezintă nucleul orașului în jurul căruia a fost construită ulterior localitatea Ștefan Vodă.
Valoarea totală a bugetului proiectului este de 9,98 de milioane de lei, din FNDRL fiind alocate 9 milioane de lei lei, iar restul sumei fiind acoperită de Primăria orașului Ștefan Vodă.













































































