ClassFest, o şcoală a şcolilor de teatru

Tendinţe// Studenţii dau preferinţă dramaturgiei contemporane

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional ClassFest, desfăşurată pe parcursul acestei săptămâni la Chişinău, a adunat reprezentanţi ai şcolilor de teatru şi film din 13 ţări ale lumii. Pentru participanţi – studenţi şi profesori de la instituţii de învăţământ specializate în artă şi teatru – festivalul este o platformă de promovare şi dialog intercultural.

Publicul a avut ocazia să vadă o diversitate de genuri teatrale: spectacole verbale, de expresie corporală, în genul teatrului dance ş.a., filme ale tinerilor creatori, dar şi să participe la cele două ateliere de creaţie susţinute de actorul, directorul Teatrului „Masca” din Bucureşti, Mihai Malaimare, căruia i s-a înmânat şi titlul de Doctor Honoris Causa pentru contribuţia Domniei Sale în şcoala de teatru. Mai multe aflaţi în dialogul ce urmează, având-o ca protagonistă pe Svetlana Târţău, directorul Festivalului, decana Facultății de Arte Dramatice și Management Artistic, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Stimată doamnă Svetlana Târţău, ce dramaturgie aduc şcolile participante? Spre ce texte îşi îndreaptă atenţia?

Dacă acum patru ani am observat că studenţii aveau în program destule texte care se bazau pe dramaturgia clasică, în ultimul timp, studenţii vin din ce în ce mai mult cu lucrări ce ţin de dramaturgia modernă, contemporană, scrisă chiar în zilele noastre. Vă dau un singur exemplu. Spectacolul pe care l-au prezentat masteranzii de la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, „Dacă te naşti luni, probabil, vei muri într-o vineri”, este scris de un student care face dramaturgie tot la Târgu-Mureş, dar textul este foarte şi foarte interesant, şi anume prin prezentarea scenică.

E salutabilă această schimbare de accente dinspre dramaturgia clasică spre cea contemporană?

Este o problemă mai complicată şi mai complexă. Există profesori care consideră că studentul trebuie să facă o şcoală clasică. Ce înseamnă o şcoală clasică? Studentul trebuie să treacă obligatoriu prin Cehov, prin Shakespeare, prin marea dramaturgie. Îmi amintesc că domnul Ilie Todorov, care a fost şef de catedră la Actorie, spunea că studenţii trebuie educaţi şi trebuie să li se propună dramaturgie foarte şi foarte calitativă. Însă tinerii de astăzi, în special studenţii, în cele mai dese cazuri, observ că totuşi vin cu teme ce sunt aproape de viaţa lor, de orizontul lor de înţelegere, de condiţia lor.

Există vreo diferenţă de tendinţe între studenţii noştri şi cei din alte ţări?

Nu cred. Vorbeam de condiţia omului, de probleme existenţiale. Ele sunt aceleaşi peste tot. La fel cum, dacă citim dramaturgia antică din Grecia, regăsim problemele omului de astăzi. Cu părere de rău, foarte multe s-au schimbat, dar trăirile omului au rămas aceleași. El iubeşte, are emoţii, este gelos, suferă şi multe-multe altele.

Pentru prima dată anul acesta aţi introdus secţiunea de critică, cu discuţii şi dezbateri pe marginea spectacolelor prezentate, însă la discuţii sunt lipsă criticii de teatru din alte ţări...

Nu avem posibilitate şi nu ne-am pus acest scop: să invităm criticii din alte ţări. Este un exerciţiu. Nu facem un festival de teatru, facem un festival al şcolilor de teatru şi acest exerciţiu este valabil pentru studenţii de la catedra noastră de teatrologie şi desigur că nu închidem uşile nici criticilor care să-i înveţe pe studenţii noştri cum se judecă despre un teatru.

Tot pentru prima dată s-a organizat şi o conferinţă cu tentă ştiinţifică, „Actorul şi masca în teatrul contemporan”. De ce a fost nevoie?

Am considerat-o oportună, deoarece Mihai Malaimare a realizat două ateliere cu tema „Actorul şi masca” şi tocmai despre acest argument am discutat şi cu profesorii care au venit din alte universităţi.

Ce reprezintă o şcoală de teatru?

Aceasta este o instituţie care formează specialişti în diverse domenii ale teatrului. Teatrul nu este doar actorie, doar regie. Teatrul este dramaturgie, este scenografie. Noi la facultate avem şi coregrafie. Desigur că există în toate amprenta profesorului. Fiecare tânăr care vine şi începe, după mine, fiindcă am trecut şi eu prin toate acestea, o viaţă nouă, capătă şi un alt părinte, fie mamă, fie tată, depinde de sexul profesorului. Deoarece el vine cu un bagaj foarte minimal pentru astfel de profesii, aici se formează nu numai un actor, ci şi ca un alt om. Un tânăr care va merge să lucreze în domeniul teatrului, după noi, nu trebuie să devină doar un intelectual. Noi încercăm să completăm toate golurile care există în pregătirea unui elev, fiindcă ştim cu ce bagaj de cunoştinţe vine un licean. El aici învaţă pictură, învaţă muzică, învaţă coregrafie, învaţă expresie corporală, învaţă literatura universală, câteodată au nevoie şi de filosofie şi multe-multe alte discipline, nemaivorbind de specialitatea care este, desigur, disciplina centrală. Şi încă o mare deosebire a studentului care învaţă la teatru sau la film: dacă un student la facultate, la specialităţile mai mult teoretice şi-a făcut orele şi merge în biblioteci sau merge să citească, să acumuleze cunoştinţe, noi avem de-a face cu specialităţi aplicative. De aceea, un student vine la ora 9 şi, câteodată, am scrisori din partea lor: „Daţi-ne voie, vă rugăm, până la ora 22, 23, 24 să lucrăm...”. Fiindcă facultatea este a doua casă pentru ei.

Vă mulţumesc pentru dialog.