Cifra lui Dodon: Jumătate din MILIARDUL FURAT din sistemul bancar ar fi fost RECUPERAT. „În timpul apropiat vom începe ARESTAREA activelor din afara țării. Noi știm unde sunt BANII cash de sute de milioane de dolari SUA”
4683
Jumătate din miliardul de dolari sustras din sistemul bancar al R. Moldova ar fi fost deja recuperat, iar restul banilor, aflați peste hotarele R. Moldova, vor fi aduși în curând acasa. Cel puțin, așa declară președintele Igor Dodon.
Potrivit lui Igor Dodon, prejudiciul cauzat statului este de 13,3 miliarde de lei, fără procentele plătite la Banca Națională a Moldovei: „Active recuperate și sechestrare la acest moment sunt de 6,3 miliarde de lei, ceea ce este dublu decât am avut la începutul anului. S-au transferat deja la stat 2,5 miliarde de lei. De asemenea, sunt puse sechestre pe bunuri de 3,8 miliarde de lei”.
Șeful statului a mai adăugat că se mișcă lucrurile și pe plan extern, deoarece restul banilor sustrași din sistemul bancar au fost scoși din R. Moldova.
„Avem o intensificare bună pentru recuperarea banilor din exterior. Aici nimeni n-a făcut nimic până acum. Dar noi știm că sunt mulți bani peste hotare. Avem acum 51 de cereri de asistență juridică cu alte state. Cu 19 state avem comisii rogatorii. Asta înseamnă că în timpul apropiat vom începe arestarea activelor din afara țării. Noi știm unde sunt bani cash de sute de milioane de dolari SUA. Asta înseamnă miliarde de lei moldovenești la buget”, a precizat sursa citată, după ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate (CSS).
În cadrul ședinței CSS s-a vorbit și despre recuperarea Aeroportului Internațional Chișinău.
„Nu a fost depusă garanția de bună executare, iar acesta e motiv de a rezilia contractul de concesionare. Asta s-a întâmplat pe 8 iulie. Guvernul a notificat pe 8 iulie compania „Avia Invest” cu referire la acest lucru. Investitorul are 180 de zile să restituie acest activ statului. Pe moment, colegii din Guvern se ocupă de acest lucru”, a adăugat Igor Dodon.
Șeful statului a evitat să se refere și la faptul că rezilierea contractului de concesionare cu „Avia Invest” a fost interzisă de Curtea de Arbitraj de la Stockholm până la o decizie finală a instanței și a chemat autoritățile R. Moldova să suspende executarea notificării de reziliere a contractului de concesionare.
28.09.2023
09:57
06.12.2022
13:42
23.11.2022
11:28
05.04.2021
13:19
20.05.2020
14:04
11.05.2020
18:23
23.12.2019
09:23
15.04.2017
11:00
18.02.2017
09:30
23.08.2016
15:31
27.04.2016
18:30
24.12.2015
15:49
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















