Chișinăul găzduiește Campionatul European de Kettlebell, reunind sportivi de top din 16 țări
1517
Republica Moldova este gazda Campionatului OPEN European de Kettlebell (Haltere Mici), desfășurat între 4 și 7 decembrie 2025 la Arena Chișinău. Evenimentul reunește 257 de sportivi din 16 țări. Campioni mondiali și europeni din Italia, Polonia, Ucraina și altele, vor concura, iar Moldova va fi reprezentată de 34 de sportivi. Printre aceștia, nume mari ai sportului moldovenesc se află: Nicolai Frangu, campion european și mondial, „Sportivul Anului” la Galea Sportului 2024 în probe neolimpice; Mihail Munteanu, campion european și mondial; Nicolae Birliba, multiplu campion și recordman mondial și european.
La această ediție a campionatului participă și sportivi cu dizabilități locomotorii, subliniind astfel spiritul incluziv al acestei discipline sportive.
„Acest campionat nu este doar o competiție de performanță, ci și o oportunitate de a promova sportul incluziv și excelența în haltere mici. Suntem mândri că Republica Moldova poate găzdui un eveniment de o asemenea amploare și că sportivii noștri vor concura alături de campioni ai lumii și ai Europei”, a declarat Sergiu Gurin, secretar de stat în domeniul sportului, în cadrul unei conferințe de presă.
Campionatul OPEN European de Kettlebell întărește poziția Republicii Moldova pe harta sportului european.
Anul acesta, țara noastră a fost gazda a trei competiții sportive europene de anvergură: Campionatul European de Haltere pentru seniori (13-21 aprilie), Campionatul European de Rugby pe plajă, seniori (22-24 august), și Campionatul European la Judo U23 (27 octombrie - 3 noiembrie).
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















