Chișinău // Proprietarul unui internet-cafe a ajuns pe mâna poliției


Administrația unui internet-cafe din capitală riscă să plătească o amendă de până la 100 000 de lei sau să facă închisoare până la cinci ani, după ce polițiștii au găsit pe calculatoarele localului programe nelicențiate.
Ofiţerii de investigare a fraudelor economice au constatat că proprietarul cafenelei nu deţinea acordul titularilor de drepturi pentru a utiliza programe. Totodată, acesta nu putea dovedi că le folosește legal. Polițiștii au ridicat 22 de hard-discuri pentru a fi verificate şi transmise la AGEPI. Aceștia au stabilit încălcarea drepturilor de autor a trei titulari.
Poliția a găsit nereguli și la o altă instituție de agrement din Chișinău. Aceasta presta servicii în domeniul jocurilor de noroc într-un local din sectorul Ciocana. Ofiţerii au stabilit că acesta activa fără licenţă. Polițiștii spun că, potrivit legislaţiei în vigoare, taxa de licenţă a unui aparat de joc este de 23 100 de lei, iar în local au fost depistate şase aparate. Astfel, profitul agentului economic se ridică la 138 600 de lei. Aparatele de joc au fost depozitate în camera pentru păstrarea corpurilor delicte.
Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.













































































