Cel de-al 16-lea contingent al Armatei Naţionale a plecat într-o misiune menţinere a păcii în Kosovo
1991
Ministerul Apărării
O ceremonie oficială pentru petrecerea celui de-al
Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a menționat la eveniment că cele 15 contingente pe care Armata Națională le-a detașat în Kosovo până în prezent au îndeplinit cu multă dedicație și profesionalism misiunile pe care le-au avut în cadrul operațiunii, exprimându-și încrederea că efectivul care face parte din KFOR-16 va fi la fel de responsabil și vigilent la îndeplinirea sarcinilor.
„Domnilor militari, vă solicit să vă îndepliniţi misiunea onorabil și să demonstrați în continuare că Republica Moldova și Armata Națională sunt parteneri de încredere în eforturile internaționale de menținere a păcii. În același timp, vă îndemn să aveți grijă de viața și sănătatea dumneavoastră, astfel încât, peste șase luni, să reveniți cu bine acasă și să împărtășiți cu colegii experiența pe care o veți obține în Kosovo”, a spus Anatolie Nosatîi, citat de un comunicat de presă al Ministerului Apărării.
„Aceasta este o contribuție consistentă și valoroasă a Republicii Moldova la securitatea, dar și stabilitatea internațională. Este, totodată, o oportunitate pentru Armata Națională de a-și consolida capacitățile de apărare și de a-și crește interoperabilitatea cu alte națiuni”, a afirmat Marina Simion-Stănescu, reprezentanta Oficiului de legătură NATO în R. Moldova.
Cel de-al șaisprezecelea contingent al Armatei Naţionale este format din 40 de militari profesionişti, dintre care şapte genişti şi un pluton de 33 de infanterişti, care va executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare a ariei de responsabilitate.
Militarii moldoveni vor face parte din Comandamentul Regional Vest (Regional Command-West) şi vor fi dislocaţi în baza militară Camp Villaggio Italia din localitatea Pech, Kosovo.
Mandatul contingentului KFOR-16 în Kosovo va dura şase luni.
Operațiunea de menținere a păcii KFOR este condusă de Alianța Nord-Atlantică, în conformitate cu Rezoluția 1244 a ONU.
25.02.2026
07:27
66
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
25.02.2026
04:50
371
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
25.02.2026
03:30
346
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
355
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
372
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
368
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
506
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
00:50
436
Google construiește în Minnesota un centru de date alimentat 100% cu energie curată și cea mai mare baterie din lume, de 100 de ore
436
SUA dau ultimatum companiei Anthropic în disputa privind folosirea tehnologiei AI de către Pentagon
25.02.2026
00:12
529
Șeful Instagram, pus la zid în instanță pentru întârzierea de ani de zile a filtrului de nuditate destinat protejării adolescenților
25.02.2026
07:27
19

344
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
353
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
370
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
366
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
500
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
00:50
433
Google construiește în Minnesota un centru de date alimentat 100% cu energie curată și cea mai mare baterie din lume, de 100 de ore
434
SUA dau ultimatum companiei Anthropic în disputa privind folosirea tehnologiei AI de către Pentagon
25.02.2026
00:12
527
Șeful Instagram, pus la zid în instanță pentru întârzierea de ani de zile a filtrului de nuditate destinat protejării adolescenților
25.02.2026
00:07
474
Discord amână până în 2026 lansarea globală a verificării vârstei, după valul de critici din partea utilizatorilor
464
Google își cere scuze pentru alerta Bafta care îndemna utilizatorii să „vadă mai mult” despre o insultă rasială
24.02.2026
22:45
482
Inteligența artificială propulsează tot mai multe startup-uri la 10 milioane $ ARR în doar trei luni
24.02.2026
22:12
507
SUA sancționează brokerul rus de vulnerabilități zero-day acuzat că a cumpărat exploatări furate de la un contractor de apărare american
24.02.2026
21:55
571
Moscova avertizează la Geneva că reluarea testelor nucleare de către SUA ar declanșa un efect de domino și ar submina Tratatul de Interzicere Totală a Testelor Nucleare
24.02.2026
21:50
404
Spotify lansează împreună cu Liquid Death o boxă‑urnă „Eternal Playlist” în ediție limitată, pentru muzică dincolo de moarte
24.02.2026
21:19
621
UE promite împrumutul de 90 mld. € pentru Ucraina, în pofida veto-ului Ungariei, și pregătește un nou plan energetic de 920 mil. € pentru iernile 2026-2027
24.02.2026
20:54
604
Răcire bruscă și cer mai senin în Republica Moldova, miercuri, 25 februarie 2026
24.02.2026
19:54
534
Macron, sceptic că se poate obţine o pace rapidă în Ucraina: cere aliaților să intensifice sprijinul și să deblocheze garanțiile de securitate pentru Kiev
24.02.2026
19:52
629
Zelenski prezintă pentru prima oară buncărul subteran de la Kiev din care a fost condusă contraofensiva împotriva Rusiei
24.02.2026
19:45
535
Patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina. Oana Ţoiu: Ucrainenii apără cu preţul suferinţei întregul continent, iar Moscova nu urmăreşte pacea
24.02.2026
19:30
496
Gigantul fintech Marquis dă în judecată SonicWall, acuzând breșa de backup firewall care ar fi deschis drumul atacului ransomware și furtului de date bancare
24.02.2026
19:21
509
Generatorul muzical ProducerAI, susținut de The Chainsmokers, integrat în Google Labs și conectat la modelul Lyria 3
24.02.2026
19:13
538
SUA renunță la taxa de 25% pentru mărfurile moldovenești și introduc o suprataxă temporară de 10% pentru toate importurile
24.02.2026
18:58
518
Startupurile Ucrainei sfidează războiul: unicorni, inovație și huburi tech care nu se opresc din construit
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi