CEC a stabilit data de 19 noiembrie pentru referendumul de demitere a lui Chirtoacă. Ghimpu: „Să apărăm cetatea de cei care astăzi stau preș la Moscova în fața lui Putin”
2040
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit astăzi data de 19 noiembrie curent pentru desfășurarea referendumului în cadrul căruia chișinăuenii vor trebui să răspundă cu DA sau NU la întrebarea dacă susțin revocarea din funcție a primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.
Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, susține că CEC ar fi încălcat mai multe norme legale și a dat curs referendumului „inițiat de socialiști și susținut de democrați”.
„CEC a demonstrat că nu este o instituție independentă, cum prevede legislația, dar subordonată guvernării (PD)”, a declarat Ghimpu, adăugând că, potrivit Codului Electoral, referendumul local nu poate fi numit mai târziu de 45 de zile din ziua adoptării deciziei instanței de judecată.
Potrivit lui Mihai Ghimpu, referendumul nu poate avea loc „nici în toamnă nici la primăvară, pentru că s-a depășit termenul de 45 de zile, prevăzut la art. 186, aln. (2) din Codul electoral” și pentru că „în conformitate cu deciziilor Curții Constituționale, referendumurile nu pot avea loc în lipsa alocării cheltuielilor necesare de către Parlament (cca 40 milioane de lei)”.
CITIȚI și Liberalii au contestat suspendarea primarului Chirtoacă la Curtea Constituțională: „Șor și Usatîi au fost cercetați penal, dar nu au fost suspendați din funcție”
Președintele PL se arată convins că, odată ce decizia Consiliului Municipal Chișinău cu privire la referendum a fost atacată în instanța de judecată, „CEC era obligat să nu examineze numirea datei de desfășurarea a referendumului local, până la emiterea unei hotărâri de către instanța de judecată, iar un grup de deputați a sesizat astăzi Curtea Constituțională, cerând declararea art. 177, aln. (2) din Codul electoral (revocarea primarilor) ca fiind neconstituțional”.
Mihai Ghimpu a făcut și un apel pentru chișinăueni „în contextul evenimentelor din ultima perioadă”, prin care îndeamnă locuitorii capitalei „să fie alături de Dorin Chirtoacă”:
„Stimați locuitori ai municipiului Chișinău,
Partidul Liberal cu forțe proprii a reușit să oprească referendumul populist și anticonstituțional al lui Dodon, prin care se dorea îngenuncherea istoriei românilor și întoarcerea acestei republici definitiv și ireversibil cu fața spre est.
Dar acum, noi avem nevoie de unitate și de ajutor din partea tuturor locuitorilor mun. Chișinău pentru a opri acest referendum ilegal îndreptat împotriva lui Dorin Chirtoacă, pentru a opri risipa banilor publici și pentru a pune capăt ilegalităților puse la cale de socialiști și susținute tacit de democrați și de cei din partidul lui Leancă.
Să apărăm cetatea de cei care astăzi stau preș la Moscova în fața lui Putin. Să apărăm municipiul de cei care astăzi controlează republica și vor să controleze și capitala. Să apărăm primarul și victoriile obținute de Dumneavoastră în alegerile locale din 2007, 2011 și 2015”, se arată în apelul lui Mihai Ghimpu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
16.09.2026
09:46
16.09.2026
09:45
16.09.2026
09:36
16.09.2026
09:36
16.09.2026
09:00
16.09.2026
06:13
16.09.2026
03:35
16.09.2026
03:33
16.09.2026
02:25
16.09.2026
01:47
16.09.2026
01:20
16.09.2026
00:33
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026

















