„Cea mai mare PĂCĂLEALĂ din istorie”

Operațiunile de manipulare și dezinformare sunt vitale în vreme de război. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serviciile de informații britanice au întreprins una dintre cele mai mari operațiuni de dezinformare. Reușita operațiuni a contribuit la schimbarea cursului celei de a doua conflagrații mondiale.

La sfârșitul anului 1943, cei trei mari lideri ai aliaților, Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Vissarionovici Stalin, s-au întâlnit la Teheran pentru a decide modul în care vor continua lupta împotriva Germaniei naziste. Principala cerere a lui Stalin către aliații săi consta în deschiderea în Vestul Europei a unui nou front.

Marea Britanie și SUA l-au informat pe liderul sovietic că deja pregătesc o debarcare pe coastele Franței care să diminueze presiunea la care era supusă Armata Roșie de către Wehrmacht. Deschiderea acestui nou front trebuia să fie ofensiva finală pentru înfrângerea Germaniei naziste.

Totuși, Stalin a avea o nelămurire. Cum puteau aliații să-i împiedice pe nemți să afle despre o invazie amfibie de amploare. Răspunsul l-a dat chiar Winston Churchill: va exista un plan de dezinformare care-i va înșela complet pe nemți.

„Va fi cea mai mare păcăleală din istorie. În război, îi plăcea lui Churchill să spună, adevărul trebuie să fie întotdeauna însoțit de o gardă de minciuni.“ El a ales BODYGUARD ca nume de cod pentru o operațiune de dezinformare pe scară mare, care să-i inducă în eroare pe germani în privința invadării Franței.

Planul de dezinformare

Ernst Volkman descrie perfect modul în care s-a petrecut această uriașă operațiune de manipulare. „Soluția, așa cum a conceput-o Churchill, era să se elaboreze un plan prin care forțele germane să rămână înșirate pe toată coasta europeană, astfel încât să nu se poată concentra împotriva unei forțe aliate depășite numeric pe plaje, în termeni militari, aliații trebuiau să pună la punct un plan de dezinformare conform căruia urmau să aibă loc două atacuri – unul real, celălalt fals. Atacul real trebuia să pară o diversiune, iar diversiunea trebuia făcută să pară reală. Acest dublu bluf complicat a devenit domeniul unei entități denumite Comitetul Unit pentru Informații, o coaliție între serviciile de informații englez și american. Acesta opera cu două avantaje semnificative.

Unul era ULTRA, operațiunea engleză strict secretă de spargere a codurilor care descifra toate mesajele militare germane la nivel înalt. Aceasta nu numai că le-a permis aliaților să monitorizeze deplasările militare germane, dar le-a dat posibilitatea să aprecieze și ce efect ar putea avea un plan de dezinformare asupra comandamentului german.

Al doilea era un secret chiar mai bine păzit, așa-numitul Sistem al Păcălelii, în care fiecare spion german trimis în Marea Britanie fusese detectat (datorită Operațiunii ULTRA), iar unii dintre ei fuseseră determinați să dezinformeze Germania.

În câteva săptămâni serviciile de informații germane, înfometate de date, au fost pe neașteptate inundate de informații. Toate au fost lăsate deliberat să se strecoare și se refereau la vasta acumulare militară aliată din sudul Angliei. Pentru prima dată, germanii au început să audă despre ceva denumit FUSAG (Grupul întâi de Armate al Statelor Unite), o forță puternică și care trebuia să dea atacul principal în viitoarea invazie.

Un alt model de a-i dezinforma pe germani a fost chiar printr-un general german. Generalul Hans Cramer, ultimul comandant al lui Afrika Korps, care fusese capturat în Tunisia în 1943. Era bolnav și englezii au fost de acord să-l repatrieze în Germania în schimbul unui prizonier britanic. El a fost luat dintr-un lagăr de prizonieri de război din Scoția și dus cu mașina în sud, la un post de îmbarcare. Spre satisfacția lui Cramer, șoseaua urmărea țărmul, permițându-i o observare directă a concentrării militare aliate. De-abia putea să-și stăpânească surescitarea; ca expert militar antrenat, Cramer era capabil să numere rapid tancuri, piese de artilerie, camioane și corturi (care-i dădeau o evaluare aproximativă a numărului de oameni încartiruiți acolo). La un moment dat, a întrebat pe un ton neglijent unde se aflau și escorta i-a răspuns: East Sussex și Kent. De fapt, erau în Dorset, cam la trei sute de kilometri mai la sud pe coastă, o cacealma care le-a putut reuși englezilor pentru că îndepărtaseră cu grijă toate indicatoarele cu nume de străzi sau de sate.

Întors în Germania, Cramer a povestit ce văzuse și unde văzuse. Deși, în realitate, i se permisese să vadă concentrarea de forțe pentru invazia în Normandia, Cramer a presupus că se afla în East Sussex – locul ideal pentru o forță militară care era pe cale să invadeze Pas de Calais.

Germanii s-au lăsat păcăliți

Evident, forța care se concentra în fața Normandiei urma să servească drept fentă; va debarca pe plajele Normandiei și va atrage rezervele și blindatele germane masate în jurul localității Pas de Calais. După deplasarea germanilor, forța principală va lua cu asalt Pas de Calais, cu rezultate catastrofale pentru apărarea lui condusă de generalul german von Rundstedt.

Acesta era exact modul în care planificatorii dezinformării aliate doreau să gândească germanii. La curent, prin Operațiunea ULTRA, cu faptul că germanii începuseră să accepte dezinformarea, aliații s-au gândit s-o întărească și mai mult cu câteva detalii inteligente. Unul a fost plasarea zgomotoasă a generalului George Patton, considerat de germani cel mai bun comandant tactic al aliaților, în zona sudului Angliei din fața localității Pas de Calais”.

Când aliații au început să debarce în Normandia, la 6 iunie 1944, germanii erau ferm convinși că această acțiune este doar pentru a le distrage lor atenția de la principalul punct de debarcare din Pas de Calais, așa că nu au intervenit decât când a fost prea târziu.

Forțele aliate își construiseră un cap de pod solid și debarcaseră suficiente divizii pentru a le înfrânge pe cele germane.

Sursa: historia.ro