Aceasta este cea mai ÎNFRICOŞĂTOARE biserică din lume
2520
descopera.ro Biserica Saint George, din Lukova, Cehia, a căzut în dizgraţie în 1960, când acoperişul s-a prăbuşit în timpul unei ceremonii funerare. Credincioşii au considerat că e un semn rău şi au abandonat lăcaşul de cult care data din secolul al XIV-lea, scrie site-ul lostateminor.com, citat de descopera.ro.
Artistul Jakub Hadrava, căruia i-a fost cerut de către autorităţile locale să facă locul mai atractiv pentru turişti, a decis să folosească statui realizate din nisip şi ciment, pe care le-a amplasat în toată biserica, inclusiv lângă altar, construit în 1352.
„Aceste statui reprezintă fantomele germanilor care au trăit în Lukova înainte de al Doilea Război Mondial şi care veneau să se roage aici în fiecare duminică", şi-a explicat Hadrava viziunea artistică. „Sper ca astfel să dovedim lumii că acest loc are un trecut şi că e un loc absolut normal, care făcea parte din viaţa de zi cu zi", a adăugat el.
Potrivit spuselor managerului voluntar al bisericii, Peter Koukl, de la instalarea statuilor, biserica a devenit o foarte populară atracţie turistică, mai ales în rândul turiştilor din Brazilia, Australia şi Germania.
„Din păcate, de-a lungul anilor au fost furate numeroase obiecte din interior, însă banii strânşi de la turişti ne vor permite să renovăm locul în curând, astfel încât să semene cât mai mult cu biserica originală", a spus Radomir Sedlacek, un localnic din Lukova.
De-a lungul timpului, numeroase publicaţii şi site-uri au apreciat că biserica din Lukova e „cea mai înfricoşătoare din lume".
03.03.2018
09:01
20.06.2015
14:43
21.04.2015
19:03
06.12.2014
14:02
05.08.2014
12:40
24.06.2014
16:10
19.04.2014
09:00
10.02.2014
11:42
27.06.2013
11:22
02.05.2013
17:06
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















