Ce spune o artistă celebră despre publicul din R. Moldova. „Mi-era dor să întâlnesc acest gen de oameni, curaţi şi bogaţi spiritual”
1552
facebook.com
Cunoscuta violonistă din România, membră a trupei „Amadeus”, Andreea Runceanu a fost deosebit de impresionată de modul în care a fost primită de publicul din R. Moldova, în cadrul turneului pe care l-a susţinut alături de colegele sale.
Violonista consideră că românii din R. Moldova şi-au păstrat din „curăţenia sufletească şi valorile spirituale”. „Am întâlnit în Republica Moldova un public numeros care apreciază enorm cultura, arta, istoria. Au muzicieni extrem de bine pregătiţi, sunt muncitori şi au o poftă de viaţă impresionantă. Sunt civilizaţi, politicoşi, gentili. Mi-era dor să întâlnesc acest gen de oameni, curaţi şi bogaţi spiritual. Chişinău mi-a adus aminte de copilăria mea din Buzău.
Străzile, arborii bătrâni şi frumoşi, oamenii parcă mai puţin grăbiţi decât la noi. Mi-am dat seama că ne-am schimbat mult noi, românii, şi nu ştiu dacă neapărat în bine. Am câştigat în partea materială, dar cred că am pierdut în cea sufletească. Mi se pare că suntem din ce în ce mai agresivi, mai cârcotaşi, mai porniţi să vorbim de rău pe celălalt de lângă noi. La concertul de Ziua Independenţei, unde am cântat şi noi, peste 40 000 de oameni au urmărit spectacolul cap-coadă, nemişcaţi. Un concert de muzică simfonică ce a durat mai bine de 3 ore! Asta spune multe despre un popor”, a declarat Andreea pentru agentiadepresamondena.com.
De asemenea, cu ocazia Zilei Naționale a României, care a fost sărbătorită ieri, artista i-a felicitat în special și pe românii de peste Prut. „Să nu uităm că 1 Decembrie este ziua României, a românilor de pretutindeni. Inclusiv a celor de peste Prut. Şi cred că este momentul să ne oprim puţin din tumultul vieţii noastre agitate de zi cu zi şi să învăţăm din curăţenia sufletească a celor de acolo, din valorile lor spirituale pe care tindem să le pierdem noi, cei din România”, a mai spus membrul fondator al trupei „Amadeus”.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
25.08.2026
19:58
25.08.2026
19:51
25.08.2026
19:12
25.08.2026
18:56
25.08.2026
18:04
25.08.2026
17:54
25.08.2026
17:45
25.08.2026
17:44
25.08.2026
17:23
25.08.2026
16:51
25.08.2026
16:25
25.08.2026
16:16
25.08.2026
15:52
25.08.2026
15:49
25.08.2026
15:31
25.08.2026
15:28
25.08.2026
15:22
25.08.2026
14:53
25.08.2026
14:43
25.08.2026
14:29
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului

















