Ce spune despre tine POZIŢIA în care stai aşezat de obicei
3238
Sursa: sharethis.ro Psihologii care au studiat limbajului corpului afirmă că poziţia în care stăm poate să spună multe despre personalitatea noastră şi despre felul nostru de a fi, deoarece poziţia pe care o luăm este setată la nivel subconştient fără ca noi să ne dăm seama de acest lucru.
Iată deci ce spune poziţia în care stăm aşezați despre personalitatea noastră.
Genunchi lipiţi, tălpile în părţi
Aceşti oameni cred că problemele dispar dacă te ascunzi de ele. Uneori această metodă funcţionează, însă de cele mai multe ori nu prea. În acest caz aceşti oameni preferă să îi vadă vinovaţi pe alţii. Pe de altă parte, aceşti oameni sunt foarte comunicativi. Sunt creativi sunt puţin infantili, fiind genul care spun mai întâi şi apoi gândesc ce au spus.
Picior peste picior
Aceşti oameni sunt visători şi au o imaginaţie bogată. Iubesc să se gândească la ce ar fi fost dacă …şi nu se plictisesc niciodată. Aceşti oameni mereu generează idei noi şi interesante, adoră să călătorească şi să facă cunoştinţă cu oameni noi.
Acest tip de oameni nu vor aştepta ziua de luni pentru a începe să facă ceva, preferând să acţioneze direct. A fi mereu în schimbare şi mişcare este ceva specific lor şi pentru ei nu este o problemă să se mute în alt oraş sau chiar în altă ţară.
Tălpile la un loc cu genunchii în părţi
Aceşti oameni ştiu ce înseamnă confortul şi sunt gata să petreacă ore în şir alegând un simplu parfum sau o cremă pentru ten. Au o relaţie specifică cu obiectele de vestimentaţie şi sunt foarte capricioşi.
Deseori sunt înconjuraţi de haos însă în această dezordine a lor poate fi observată o logică: ei îşi vor găsi lucrurile cu ochii închişi. Aceşti oameni nu se pot concentra pe un singur lucru şi pot fi uşor distraşi.
Picioarele împreună
Oamenii care stau în această poziţie sunt foarte punctuali. Sunt inteligenţi şi gânditori şi pot să fie uşor de rănit. Se simt incomod când cineva îşi manifestă sentimentele în public.
Dacă tălpile sunt lipite de pământ aceasta înseamnă că persoana este foarte directă şi încrezută în sine. Dacă vârful pantofilor stă ridicat atunci aceşti oameni pot să atace rapid. Lumea este pentru ei un mediu duşmănos, dar sunt gata de luptă mereu.
Picioarele împreună lăsate într-o parte
Aceşti oameni nu se vor grăbi să se căsătorească, iar după ce o vor face vor întârzia să facă copii. Ei au nevoie mai întâi de o carieră şi consideră că totul trebuie făcut la vremea cuvenită. Sunt insistenţi până la încăpăţânare. Nu au frică de greutăţi şi vor face totul pentru a-şi vedea visul realizat.
În adâncul sufletului aceşti oameni nu sunt chiar atât de încrezuţi în sine de aceea primesc duşmănos critica la adresa lor.
Sursa: sharethis.ro
29.01.2019
16:39
3065
Experții FBI au dat VERDICTUL: Cum încrucișezi brațele? Află ce PERSONALITATE ai
14.01.2019
08:01
3021
Ce spune modul în care ţii telefonul în mână despre personalitatea ta
29.10.2018
17:30
2660
Aplică acest ULEI din trei ingrediente pe picioare, timp de 10 minute, înainte de a merge la culcare …
24.07.2018
16:40
2763
SECRET // Cum reușește să arate atât de BINE prima-doamnă a Franței?
17.07.2018
11:01
3010
Drama fetiței fără PICIOARE; poartă conserve în loc de proteze
20.05.2018
18:30
2690
Bizar // Misterul picioarelor de om care ajung pe plajele din Canada
22.12.2017
19:02
2772
De ce e bine să pui un SĂPUN sub lenjeria de pat
25.11.2017
19:30
2975
Ce spune lungimea degetului mic despre PERSONALITATEA ta
13.07.2017
10:40
4450
TEST // Ce vezi în această imagine? Răspunsul spune multe despre inteligența ta
08.05.2017
19:02
2176
Picioarele ne „vorbesc”. Suntem suficient de RECEPTIVI?
05.05.2017
19:01
5274
Adevărul pe care nimeni nu ţi-l spune: De ce MIROS, de fapt, picioarele urât?
13.04.2017
17:01
4626
Şi-a ţinut picioarele în apă cu oţet. Incredibil ce i s-a întâmplat!
14.03.2026
21:07
242
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
294
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
409
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
559
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
525
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1423
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
523
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
579
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
851
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
753
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
838
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
680
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
773
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
643
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
703
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
664
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
787
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
704
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
700
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
780
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
822
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
785
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
769
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
892
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1243
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














