Ce spune cea mai mare agenție imobiliară din R. Moldova despre perchezițiile efectuate de procurori cu jurnaliștii la ușă
2394
Procurorii au descins, ieri, din nou la agenția „Pro Imobil Grup” și la domiciliile patronilor acesteia ca să facă percheziții în cadrul unui dosar vizând evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari.
Oamenii legii susțin că agenția vinde case, apartamente și terenuri și încasează banii în numerar, fără a-i reflecta în evidenţa contabilă a întreprinderii și, prin urmare, diminuează baza impozabilă a întreprinderii. În ultimii doi ani, agentul economic nu ar fi achitat la stat impozite de peste cinci milioane de lei.
Potrivit procurorilor, la agenție ar activa neoficial circa 80 agenţi de vânzări, iar salariul mediu nedeclarat al acestora ar fi de circa 2 700 de euro lunar per persoană.
„În cadrul percheziţiilor au fost depistate şi ridicate sisteme informaţionale de lucru, calculatoare, aparate de casă şi control, suporturi de memorie care conţin fişiere, purtătoare de informaţie pe care se stochează datele din sistemele de monitorizare video, documente contabile, înscrisuri de ciornă, ştampile, contracte ce demonstrează activitatea frauduloasă, mijloace băneşti nereflectate în evidenţa contabilă (aproximativ 400 000 de lei)”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
De cealaltă parte, „Pro Imobil Grup” susține că procurorii au ridicat patru laptopuri și o mapă cu contracte, adăugând că agenția activează transparent.
„Ce ne întristează este că toate acestea bănuieli sunt îndreptate doar către una din cele mai mari companii de pe piața imobiliară, care și așa este vizibilă pe toate canalele de televiziune și mass-media, inclusiv și în calitate de expert imobiliar, deși procesul de lucru al companiei noastre este identic ca la toți de pe piața imobiliară, ba chiar mai transparent. Și faptul, că astăzi (ieri - n.r.), la ora 10.00 ne-am pomenit cu mass-edia la ușa sediului nostru, pe când despre verificările date ar trebui, intuim noi, să nu cunoască nimeni, deoarece ele poartă un caracter de surprindere și operativ, demonstrează că cineva totuși este foarte interesat să deruteze activitatea „Pro imobil” și să ne defăimeze prin orice mijloace imaginea noastră în fața societății civile, care a fost creată prin muncă asiduă a unui colectiv profesionist”, se arată într-o declarație a agenției imobiliare.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















