Ce se va întâmpla la New York: Peste 100 de lideri mondiali, inclusiv Joe Biden, Boris Johnson, Klaus Iohannis și Maia Sandu, participă la lucrările Adunării Generale a ONU
2093
Cea de-a 76-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite își deschide în această săptămână ușile sediului de la New York pentru segmentul la nivel înalt – participarea șefilor de stat, de guvern, a miniștrilor de externe și a liderilor organizațiilor internaționale -, în care liderii lumii vor naviga printre cele mai intense subiecte care influențează conduita de pe scena globală, sub semnul redresării economice post-COVID-19, vaccinării și luptei împotriva pandemiei, în timp ce urgența schimbărilor climatice, rolul multilateralismului și noua eră a competiției strategice între marile puteri vor domina agenda discuțiilor și linia discursurilor politice ce vor fi susținute.
Cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU a început la 14 septembrie și va fi foarte diferită de cea din 2020, care a fost complet virtuală. UNGA 76 va fi în continuare umbrită de pandemia COVID-19, dar se va desfășura în format “hibrid”, lucru ce nu îi va împiedica pe lideri, unii dintre ei chiar de la tribuna onusiană, să abordeze provocările globale urgente.
Potrivit ONU, formatul sesiunii din acest an a Adunării Generale a ONU (AGONU 76) reflectă starea actuală a lumii, anume Țo revenire treptată la întâlnirile în persoană, cu mulți delegați care rămân online, dar și o dorință de a reveni la o anumită versiune de normalitate, înmiresmată de recunoașterea faptului că pandemia COVID-19 este departe de a se fi încheiat”.
După Adunarea Generală virtuală de anul trecut, unii șefi de stat vor veni la sediul ONU din New York pentru a-și rosti discursurile din cadrul dezbaterii generale de la tribună, în timp ce majoritatea vor transmite mesaje video din capitalele țărilor pe care le conduc.
Tema celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale este “Construirea rezilienței prin speranță vizând recuperarea după pandemia de COVID-19, reconstrucția durabilă, răspunsul la nevoile planetei, respectarea drepturilor omului și revitalizarea Organizației Națiunilor Unite”.
Descrisă drept „parlamentul lumii”, Adunarea Generală a ONU va avea drept tematică și „World in Progress II”, un concept înfățișat printr-o operă de artă ecologică uriașă, amplasată în fața sediului onusian și menită să inspire liderii mondiali. Președintele Adunării Generale a Națiunilor Unite din acest an este Abdulla Shahid, fost ministru de externe al Maldivelor.
CITIȚI și Oficialul care-o însoțește pe Maia Sandu la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU
Principalul eveniment la nivel înalt din marja Adunării Generale va fi Summitul Global pe tema coordonării răspunsului internațional în contextul noului coronavirus, găzduit de președintele SUA, Joe Biden, în timp ce alte reuniuni la nivel înalt vor viza comemorarea celei de-a 20-a aniversări a adoptării Declarației și Programului de acțiune de la Durban și comemorarea și promovarea Zilei internaționale pentru eliminarea totală a armelor nucleare.
Secretarul general al ONU face apel la un plan de vaccinare echitabil la nivel mondial și afirmă că lumea este “în pragul abisului” din cauza schimbărilor climatice.
Într-un amplu interviu acordat publicației UN News, secretarul general António Guterres, care își începe al doilea mandat, a făcut apel la liderii mondiali să se „trezească”, să facă o corecție imediată a cursului lumii, atât pe plan intern, cât și extern, și să își unească
„Instituțiile pe care le avem, nu au dinți. Și, uneori, chiar și atunci când au dinți, cum ar fi în cazul Consiliului de Securitate, nu prea au poftă de mușcat”, a declarat șeful ONU.
El a făcut apel la un plan de vaccinare echitabil la nivel mondial, în condițiile în care continuă să apară variante care, la un moment dat, ar putea deveni rezistente la serurile actuale folosite pentru imunizare.
„Iar în acea zi, nimeni nu va fi în siguranță, nici în sud, nici în nord, nici măcar în țările în care toată lumea a fost vaccinată”, a spus el.
În ceea ce privește Afganistanul, el susține că situația este “imprevizibilă” și a avertizat: „Ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, ar putea încuraja acum, grupurile teroriste sau alte mișcări rebele să devină mai agresive”.
Șeful ONU a subliniat, de asemenea, schimbările climatice, afirmând că lumea este “în pragul abisului” și a cerut tuturor statelor membre să facă din următoarea Conferință ONU privind schimbările climatice, COP26 de la Glasgow, un succes.
Joe Biden, în premieră la Adunarea Generală a ONU în calitate de președinte al SUA. Emmanuel Macron va livra un discurs pre-înregistrat
În perioada 20-24 septembrie, la New York, peste 100 de șefi de stat sau de guvern și miniștrii de externe vor lua cuvântul în plenul forului onusian, unica tribună politică a lumii, între care președintele SUA, Joe Biden, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson și președintele R. Moldova, Maia Sandu.
Vor fi prezenți și prim-miniștrii Spaniei, Norvegiei și Suediei, Pedro Sanchez, Erna Solberg și Stefan Lofven, precum și cancelarul Austriei Sebastian Kurz.
Se vor adresa în persoană Adunării Generale și prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, prim-ministrul Israelului, Naftali Bennett, prim-ministrul Australiei, Scott Morrison și prim-ministrul Japoniei, Yoshihide Suga.
Mai mult, prim-miniștrii Indiei, Australiei și Japoniei vor fi primiți la Washington și de președintele SUA pentru a consolida alianța de securitate QUAD. Ulterior participării la New York, și premierul britanic Boris Johnson este așteptat la New York.
Uniunea Europeană va fi triplu reprezentată la ONU, la New York fiind prezenți președintele Consiliului European, Charles Michel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell. Este pentru prima dată când noua conducere a Uniunii Europene va participa la lucrările AG ONU, iar discursul din partea UE adresat liderilor lumii va fi susținut de Charles Michel.
Potrivit priorităților andosate de statele membre ale UE, Uniunea Europeană se va concentra asupra refacerii unei situații mai bune după pandemia COVID-19, sporirii gradului de siguranță în lume și promovarea păcii, a securității și a drepturilor omului, câștigării cursei împotriva schimbărilor climatice și restabilirii relației cu natura, precum și definirea agendei digitale globale. De asemenea, UE propune consolidarea cooperării cu Organizația Națiunilor Unite prin instituirea unui summit UE-ONU periodic.
De asemenea, la Adunarea Generală a ONU va participa și secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
Lideri precum noul președinte al Iranului Ebrahim Raisi se vor adresa Adunării prin intermediul unor mesaje video. Printre cei care vor face declarații preînregistrate în acest an se numără și președintele francez Emmanuel Macron, dar și președinții Egiptului, Indoneziei, Africii de Sud și Zimbabwe.
18.04.2026
21:07
457
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
609
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
955
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
719
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
717
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
929
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
927
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
760
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
832
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
824
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
18.04.2026
21:07
440
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
596
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
934
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
700
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
704
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
914
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
913
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
749
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
816
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
814
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
809
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
867
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
892
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
856
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
829
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1495
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1226
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
1048
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
1055
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
1050
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
1088
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
958
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1242
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
984
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
910
Horoscopul zilei 17.04.2026
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














