Stiri

Ce se va întâmpla, dacă Renato Usatîi se va întoarce la Bălți: Declarația viceprimarului Șeremet

Social 19.10.2017 17:36 Vizualizări3379

Primăria municipiului Bălţi ocupă primul loc în topul celor mai transparente autorități publice locale din R. Moldova, făcut public de IDIS „Viitorul” şi Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia INEKO (Slovacia), care au desfăşurat, recent, o cercetare cu susţinerea financiară a Ambasadei SUA în Moldova şi Programului de Asistență Slovacă Oficială pentru Dezvoltare (SlovakAid).

Astfel, municipiul Bălți a acumulat 83,5 puncte din 100 posibile, fiind unicul oraş din R. Moldova care a fost calificat cu categoria „A+”, conform criteriilor internaţionale. Cel mai apropiat concurent, cu ratingul „B-”, este oraşul Cahul, care a acumulat 56 de puncte. Pe locul trei se află Cimişlia, cu ratingul „C” şi 49 de puncte.

Autorii studiului au premiat astăzi reprezentanții autorităților publice locale care s-au situat în primele locuri din top, iar viceprimarul municipiului Bălți, Igor Șeremet, a ridicat o diplomă și un premiu.

Rezultatul înalt obținut de Bălţi a fost posibil graţie unei abordări progresiste faţă de puterea locală, care a fost implementată de primarul municipiului Bălţi, Renato Usatîi, cu accentele puse corect şi un control riguros al implementării deciziilor, a declarat Igor Şeremet după încheierea ceremoniei de decernare.

„La conferinţă a fost atrasă atenţia că mulţi politicieni care merg în alegeri propun una, iar ulterior nu se ţin de cuvânt. La Bălţi este o situaţie absolut diferită. Din câte vă amintiţi, în 2015, atunci când a mers la alegeri în calitate de candidat la funcţia de primar, Renato Usatîi a stabilit clar în calitate de primă sarcină ca primăria Bălţi să devină cea mai transparentă în Republica Moldova. După aproape doi ani de muncă asiduă, aşa s-a și întâmplat”, a spus Şeremet.

Potrivit lui Șeremet, după ce conducerea Bălţiului a fost preluată de Renato Usatîi, componenţa personalului administraţiei locale nu s-a schimbat în mare parte, în schimb activitatea a fost organizată total diferit.

„Vedeţi ce rezultate au fost fixate după venirea lui Renato Usatîi la funcţia de primar al oraşului. Timp de un an, Bălţiul s-a ridicat de la clasa „C-” până la clasa „A+”. Aici este rolul-cheie al conducătorului oraşului care pune corect accentele şi, cel mai important, ţine minte de obligaţiunile pe care şi le-a asumat în faţa alegătorilor în timpul campaniei electorale. Acum Bălţiul are nota „A+”, cu 83,5%. Sunt convins că vom avea 100% atunci când Renato Usatîi se va întoarce acasă”.

Experţii de la IDIS „Viitorul” au punctat că la Bălţi a fost fixat cel mai esenţial progres privind creşterea transparenţei în activitatea administraţiei publice locale, comparativ cu anii precedenţi. Conform raportului, situaţia s-a schimbat cardinal în 2015, odată cu alegerea lui Renato Usatîi în calitate de primar de Bălţi: în timpul activităţii sale, municipiul s-a ridicat în ratingul transparenţei de pe locul 7 pe prima poziţie.

Anterior, primarul de Bălţi, Renato Usatîi, a numit calificarea pe prima poziţie în topul transparenţei autorităţilor publice locale drept „o victorie foarte importantă”. „În baza exemplului din Bălţi, am demonstrat întregii ţări că se poate de mişcat lucrurile înainte”, a declarat Usatîi în iunie 2017, atunci când au fost făcute publice totalurile cercetării. El a subliniat că meritul „tuturor angajaţilor primăriei, întreprinderilor municipale, angajaţilor simpli” este în ceea că „suntem un etalon, exemplu pentru orăşeni şi alte oraşe”.

În cadrul proiectului IDIS „Viitorul” au fost cercetate 60 de unităţi teritorial-administrative din Moldova (40 de oraşe şi 20 cele mai mari sate).

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4527 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri