Ce se întâmplă când AMESTECAŢI alcoolul cu medicamentele
4196
Sursa: sfatulmedicului.ro Asocierea dintre medicamente şi alcool ridică un pericol real pentru sănătate, nefiind recomandată în nicio circumstanţă. Interacţiunea alcoolului cu substanţele farmaceutice poate conduce la declanşarea simptomelor de greaţă şi vărsături, dureri de cap, stări de ameţeală, leşin şi pierderea coordonării corporale.
Alte potenţiale consecinţe grave sunt hemoragiile interne, problemele cardiace şi dificultăţile de respiraţie. În plus, alcoolul poate să scadă eficacitatea medicamentelor, reducând absorbția lor completă în organism sau făcându-le chiar toxice.
Efectele interacţiunii dintre alcool şi medicamente
Unele medicamente despre care probabil că nu suspectaţi că ar putea interacţiona cu alcoolul vă pot provoca reacţii adverse importante, inclusiv cele din categoria substanţelor care pot fi achiziţionate fără prescripţie medicală. Până şi anumite remedii naturiste pot avea efecte nocive, atunci când sunt administrate concomitent cu consumul de băuturi alcoolice.
Alcoolul, la fel ca unele substanţe medicamentoase, poate produce stări accentuate de somnolenţă, ameţeală şi confuzie. Însă consumul de alcool în acelaşi timp cu administrarea medicamentelor va intensifica aceste efecte periculoase în anumite situaţii. Puterea de concentrare scade, la fel şi aptitudinile motrice.
Consumul concomitent de alcool (chiar şi în cantităţi mici) şi medicamente predispune riscului de producere a accidentelor rutiere sau de rănire.
Numeroase medicamente, inclusiv analgezicele consumate la scară largă, formulele pentru gripă şi răceală sau tratamentele pentru alergii, conţin mai mult de un ingredient care poate să interacţioneze cu alcoolul.
Efectele interacţiunii medicamentelor cu alcoolul se resimt mai pregnant în cazul femeilor, potrivit specialiştilor. Atunci când o femeie consumă băuturi alcoolice, nivelul de alcool din sângele acesteia va fi mai mare decât în cazul unui bărbat care a ingerat aceeaşi cantitate de substanţă.
Acest lucru se întâmplă, spun experţii, deoarece corpul femeilor conţine mai puţină apă decât al bărbaţilor, iar alcoolul ajunge să fie diluat într-o mai mică măsură. Prin urmare, femeile sunt mai susceptibile la îmbolnăvirea organelor interne pe fondul consumului de alcool (în special a ficatului), comparativ cu bărbaţii.
Vârstnicii prezintă, în mod deosebit, cel mai ridicat risc de producere a efectelor negative asociate cu interacţiunea dintre alcool şi medicamente. Înaintarea în vârstă încetineşte capacitatea corpului de a descompune alcoolul, care rămâne în organism perioade mai lungi de timp.
Totodată, vârstnicii prezintă şi o predispoziţie crescută de a lua mai multe medicamente care pot interacţiona cu alcoolul, comparativ cu persoanele tinere (şi cu o stare de sănătate mai bună).
Important de reţinut este că alcoolul şi medicamentele pot afecta starea de sănătate prin efectele negative ale interacţiunii lor chiar şi atunci când nu sunt ingerate în acelaşi timp (dar în aceeaşi perioada de timp).
Sursa: sfatulmedicului.ro
25.01.2021
14:55
2257
DOC // Medicamentele pentru TRATAREA COVID-19 s-au SCUMPIT cu 40-50%. „În situația unui HAOS guvernamental, Parlamentul, până la dizolvarea sa, trebuie să fie mult mai activ în monitorizarea proceselor social-economice”
15.03.2020
14:03
12704
România face o EXCEPȚIE și trimite medicamente în R. Moldova. „Sunt sigur că Bătrîncea, Dodon și restul PSRM-iștilor nu o să RUPĂ CUTIILE de medicamente, așa cum „respectabilul” deputat a rupt harta României în Parlament”
31.01.2019
16:31
5623
DOC // LISTA medicamentelor care vor fi oferite GRATUIT de către farmaciile din R. Moldova începând cu 1 februarie
30.01.2019
11:45
2353
Autoritățile anunță medicamente GRATUITE pentru populație, începând cu 1 februarie: Este vorba de 148 de denumiri de produse farmaceutice
25.01.2019
18:40
3284
Eșarfa - un pericol pentru tine. Cu ce probleme te poți confrunta?
23.01.2019
17:19
2989
Alcoolul în produsele de îngrijire: aliat SAU dușman?
26.12.2018
19:03
3067
Consumul de ALCOOL în timpul sărbătorilor. Cum pot fi evitate problemele de sănătate
14.12.2018
08:01
2983
Theresa May rămâne premier, dar Brexitul e în pericol
07.12.2018
19:40
3102
Efectele NOCIVE ale viciilor părinților asupra copiilor!
06.12.2018
19:03
3668
O artistă celebră vorbește despre divorț, depresie și dependența de alcool
26.11.2018
15:03
2262
Frigul te face să bei mai mult alcool. Care este explicația
09.11.2018
19:02
2619
Te îmbeți mai ușor în diferite faze ale ciclului menstrual?
21.03.2026
12:09
305
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
297
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
426
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
373
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
444
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
553
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
608
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
601
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
572
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
625
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
623
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
661
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
611
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
576
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
579
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
690
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
670
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
560
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
688
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
773
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
766
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
795
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
755
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
780
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
903
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














