23:40:38 22.05.2024
Stiri

Ce le poate propune Chișinăul companiilor internaționale pentru a deschide afaceri în R. Moldova? Vicepremierul Alaiba: Impozit pe venit avantajos, forță de muncă accesibilă sau acorduri cu UE, țările EFTA și Turcia

Actualitate 18.04.2024 09:33 Vizualizări902 Autor: Ziarul National
Ce le poate propune Chișinăul companiilor internaționale pentru a deschide afaceri în R. Moldova? Vicepremierul Alaiba: Impozit pe venit avantajos, forță de muncă accesibilă sau acorduri cu UE, țările EFTA și Turcia


Companiile străine interesate să-și deschidă afaceri în Republica Moldova ar beneficia de multiple avantaje, susține vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Într-un interviu acordat agenției Moldpres, vicepremierul Alaiba a punctat că R. Moldova propune investitorilor în primul rând un impozit pe venit avantajos: „Modelul nostru fiscal unic în Europa susține reinvestirea profitului și creșterea afacerilor”.

Totodată, companiile străine ar beneficia de stabilitate și previzibilitate prin prelungirea IT Park-ului până în 2035, cu impozitul de 7%, iar reforma SRL sporește libertatea antreprenorială pentru o gestionare eficientă a afacerilor.

R. Moldova are forță de muncă accesibilă, întrucât cetățenii din 47 de țări pot lucra în republica noastră fără permis de muncă.

De asemenea, Dumitru Alaiba a ținut să puncteze că, în 2023, autoritățile au eliminat bariere birocratice de circa un miliard de lei, iar acest trend va continua și în 2024.

Investitorii străini ar beneficia și de digitalizarea continuă a serviciilor publice în R. Moldova.

„Mai mult de jumătate dintre serviciile publice pentru antreprenori sunt acum online, cu obiectivul de a atinge 75% până la sfârșitul anului. Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană - forța care transformă economia noastră, semnarea Acordului de comerț liber cu țările EFTA, liberalizarea pieței britanice pentru produsele noastre agricole și negocierile pentru un nou Acord de Comerț Liber cu Turcia sunt alți pași fermi spre consolidarea prezenței noastre economice globale”, a declarat Dumitru Alaiba.

În cadrul aceluiași interviu, vicepremierul a arătat că, dacă în 2009, 75% din comеrțul R. Moldova еra oriеntat cătrе Rusia și Comunitatеa Statеlor Indеpеndеntе (CSI), astăzi situația s-a invеrsat – 70% din rеlațiilе noastre comеrcialе sunt cu țărilе Uniunii Europеnе, EFTA, Marеa Britaniе și Amеrica dе Nord. Comеrțul cu Rusia rеprеzintă în acest moment doar 3% din total.

Potrivit lui Dumitru Alaiba, integrarea mai strânsă cu Uniunea Europeană deschide noi oportunități de acces la piețe, investiții și know-how, care pot stimula creșterea economică. Avantajele competitive oferite de piața europeană, precum și facilitarea comerțului și a investițiilor, va contribui la realizarea obiectivului de creștere economică de 8 -10% pe an în R. Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.05.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Vor circula tancuril...

17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md