Ce domenii vrea să susţină cel mai MARE investitor instituţional din R. Moldova până în 2017
1608
gov.md Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este dispusă să ofere expertizare şi finanţare până în 2017 pentru dezvoltarea unui climat de afaceri sănătos în R. Moldova.
„Strategia noastră pentru Republica Moldova pe anii 2014 – 2017 prevede câteva direcţii prioritare, printre care dezvoltarea sectorului privat, facilitarea accesului la finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii, implementarea Acordului privind crearea Zonei de Liber Schimb cu UE (DCFTA), precum şi atragerea investiţiilor în economia Republicii Moldova. Suntem dispuşi să ajutăm autorităţile moldoveneşti, prin acordarea expertizei şi asistenţei financiare, pentru asigurarea unui climat de afaceri favorabil şi crearea infrastructurii necesare în acest scop”, a declarat Julia Otto, şefa Biroului din Chişinău al BERD, în cadrul unei întrevederi cu premierul Valeriu Streleţ.
Prim-ministrul R. Moldova s-a pronunţat pentru impulsionarea relaţiilor cu BERD, părţile convenind asupra urgentării aplicării în practică a proiectului Ombudsmanului pentru Mediul de Afaceri.
BERD este cel mai mare investitor instituţional în Moldova, cu un portofoliu de aproape un miliard de euro şi peste 100 de proiecte finanţate în diverse domenii.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















