Ce alimente trebuie să mănânci la cină ca să dormi mai bine. Alimente care te pot ajuta sau împiedica să ai un somn odihnitor
1301
Somnul este una dintre părțile esențiale ale vieții noastre de zi cu zi. Un somn de noapte odihnitor este decisiv pentru sănătatea noastră, oferind corpului nostru timp să se odihnească. Lipsa somnului poate afecta nu doar starea ta de spirit, ci și abilitățile motorii, performanța exercițiilor fizice și sistemul imunitar. Potrivit clevelandclinic.org există o seamă de alimente pe care să le mănânci la cină, care te pot ajuta să dormi mai bine.
Ceea ce te poate surprinde, totuși, este cât de mult, alimentele influențează un somn bun. Mâncarea are legătură directă cu serotonina, un hormon cheie care – împreună cu vitamina B6, B12 și acidul folic – favorizează un somn sănătos.
De ce este privarea de somn este foarte nocivă
În general, lipsa somnului nu este inclusă în aceeași categorie cu fumatul sau obezitatea, deși riscurile pentru sănătate sunt la fel de mari. Oboseala nu se vede din prima, este un soi de afectare „tăcută”, dar efectul ei devastator este constant iar riscurile asociate cu lipsa somnului sunt mari.
Când dormim, corpul se repară
În timp ce tu dormi, corpul tău lucrează și îți repară mușchii, întărește neuronii din creier și, în general, orice tip de celule deteriorate. Dacă nu dormim bine și un număr suficient de ore, corpul nostru nu se poate reface și devenim mai vulnerabili în fața bolilor.
Lipsa somnului poate contribui la apariția problemelor imunitare și de memorie, poate crește nivelul de stres și poate favoriza obezitatea.
Privarea de somn provoacă inflamație în corp
Unul dintre cele mai grave efecte cauzate de lipsa de somn este un răspuns inflamator ridicat. Practic, în acest mod corpul luptă împotriva problemelor. Dacă corpul nu ia suficientă pauză pentru odihnă, acel răspuns inflamator rămâne la niveluri ridicate. Astfel, celulele imunitare atacatoare încep să le deterioreze pe cele sănătoase, expunându-te la un risc crescut de boli de inimă, diabet și artrită.
Când ești obosit simți nevoia de dulciuri
Când nu dormi suficient, te simți obosit. Când te simți obosit, corpul vrea să crească nivelul de energie, așa că ajunge la cea mai rapidă soluție: zahărul. Așa ajungi să mănânci multe dulciuri, în speranța că te vei simți mai bine, dar nu faci decât să te îngrași.
Care sunt alimentele care te vor ajută să ai un somn liniștit noaptea
Încearcă să mănânci la cină alimente care calmează organismul, cresc nivelul serotoninei și te pregătesc pentru un somn odihnitor.
Nu există alimente magice, care să ne inducă somnolență, dar cercetările arată că mesele bogate în fibre și sărace în grăsimi saturate și carbohidrați simpli (zahăr) ar trebui să ajute. De fapt, un studiu din The Journal of Clinical Sleep Medicine a constatat că cina bogată în fibre și cu un conținut scăzut de grăsimi saturate duce la un somn mai profund și mai odihnitor.
Iată, însă, că există șase opțiuni de mâncare care te pot ajuta să ai un somn bun.
1. Carbohidrați complecși
Alege pâinea integrală, cerealele, pastele, biscuiții și orezul brun. Evită carbohidrații simpli, inclusiv pâinea, pastele și dulciurile, cum ar fi prăjiturile, produsele de patiserie și alte alimente cu zahăr. Acestea tind să reducă nivelul serotoninei și nu favorizează somnul.
2. Proteine slabe
Proteinele slabe includ brânza cu conținut scăzut de grăsimi, pui, curcan și pește. Aceste alimente sunt bogate în triptofan, un aminoacid care tinde să crească nivelul serotoninei (hormonul fericirii). Triptofanul poate fi găsit și în albușul de ou, soia și semințele de dovleac. Pe de altă parte, evită brânzeturile bogate în grăsimi, aripioarele de pui sau peștele prăjit. Acestea durează mai mult să fie digerate și te pot ține treaz.
3. Grăsimi sănătoase pentru inimă
Grăsimile nesaturate nu numai că îți vor îmbunătăți sănătatea inimii, dar îți vor îmbunătăți și nivelul serotoninei (hormonul fericirii). Așadar, alege untul de arahide dar și nuci, migdalele, caju și fistic. Evită alimentele cu grăsimi saturate și trans, cum ar fi cartofii prăjiți, chipsurile de cartofi sau alte gustări bogate în grăsimi. Acestea îți reduc nivelul serotoninei.
4. Alimente bogate în magneziu, pentru un somn de calitate
Ca și triptofanul, magneziul este, de asemenea, asociat cu o calitate mai bună a somnului. Când alegi legumele pentru cină, încearcă să adaugi spanac, pentru că este bogat în magneziu. Nucile, semințele, avocado și fasolea neagră sunt, de asemenea, alimente bogate în magneziu.
5. Ce să bei înainte de culcare
Anumite băuturi pot favoriza sau împiedica somnul. O băutură bună și liniștitoare, binevenită înainte de culcare ar fi laptele cald sau ceaiul din plante, precum mușețel sau menta. În ceea ce privește băuturile cu cofeină, dacă ai dificultăți de somn, încearcă să le bei până în ora 14.00. Cofeina poate afecta diferit oamenii și chiar și cea mai mică cantitate de stimulent te poate ține treaz.
6. Alege ierburi proaspete, cu efect liniștitor
Ierburile proaspete pot avea un efect calmant asupra corpului. De exemplu, salvia și busuiocul conțin substanțe chimice care reduc tensiunea și favorizează somnul. Încearcă să faci un sos de casă în care adaugi salvie și busuioc și apoi îl adaugi peste paste. Este ușor de făcut, iar sosurile de casă tind să aibă mai puțin zahăr decât versiunile cumpărate din magazin. Evită, însă, la cină, ardeiul roșu sau piperul negru, deoarece au efect stimulator.
Gustări care induc somnul
- o banană cu iaurt cu conținut scăzut de grăsimi.
- brânză de vaci cu conținut scăzut de grăsimi cu câteva chipsuri din cereale integrale
- unge unt de arahide pe biscuiți 100% din cereale integrale
- mănâncă un măr cu brânză mozzarella
05.06.2026
20:46
493
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
594
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
589
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
626
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
700
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
531
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
578
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
563
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
641
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
657
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
683
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
851
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
20:46
493
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
594
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
588
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
625
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
698
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
531
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
578
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
563
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
641
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
657
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
683
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
851
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
616
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
843
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
961
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
908
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1212
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1017
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
996
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
989
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
1072
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
1113
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
04.06.2026
14:14
1052
Luxemburg, mic gigant financiar: depășește Franța, Spania și Italia la investiții străine directe în 2024
1055
Maia Sandu anunță la Chișinău deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE și noi investiții sprijinite de Comisia Europeană
04.06.2026
13:08
969
Guvernul mizează pe infrastructură pentru atragerea investițiilor: cale ferată modernizată, autostradă și conexiune extinsă la rețeaua europeană TEN-T
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














