CATASTROFĂ umanitară // Sute de mii de morţi după patru ani de RĂZBOI
2643
sursa: realitatea.net
Peste 210 000 de morți, jumătate din populație strămutată și o țară în ruină: declanșată în urmă cu patru ani, revolta din Siria împotriva regimului lui Bashar al-Assad s-a transformat într-un război devastator, notează miercuri AFP, citată de Agerpres.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care se sprijină pe o rețea largă de activiști și medici din întreaga țară, în perioada martie 2011 - februarie 2015 au fost ucise 210 060 de persoane, dintre care 65 146 de civili, inclusiv 10 664 de copii.
Printre combatanții antiregim uciși, 38 325 sunt rebeli sirieni și 24 989 sunt jihadiști străini. De partea forțelor proregim, ONG-ul a numărat 45 385 de soldați morți, 29 943 de membri ai Forțelor de apărare națională, 640 de membri ai milițiilor șiite libaneze Hezbollah și 2 502 de membri ai milițiilor șiite veniți din alte țări.
Bilanțul, subliniază OSDO, „este cu siguranță mai mare din cauza numărului mare de persoane dispărute a căror soartă rămâne necunoscută”. Potrivit ONG-ului, 20 000 de persoane aflate în închisorile regimului sunt considerate dispărute.
Organizația menționează de asemenea acte de tortură și execuții sumare comise în aceste închisori.
Potrivit realitatea.net, mii de persoane sunt luate ostatice de către grupări, în special de gruparea Statul Islamic (SI), care seamănă teroare pe teritoriile pe care le controlează.
Totodată, peste 10 milioane de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele, dintre care patru milioane s-au refugiat în alte țări.
Conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), 60% din cei circa 23 de milioane de sirieni sunt afectați de sărăcie (septembrie 2014).
Conform ultimelor informații publicate în martie 2015, Turcia adăpostește peste 2 milioane de refugiați sirieni.
Potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), 1,1 milioane de persoane s-au refugiat în Liban, adică un sfert din populația acestei țări. Această cifră este probabil mai mare, deoarece mulți sirieni nu sunt înregistrați.
618 000 de sirieni sunt refugiați în Iordania, 225 000 în Irak și 137 000 în Egipt.
Refugiații se confruntă cu sărăcia, probleme de sănătate și tensiuni crescânde cu comunitățile locale în care trăiesc în locuințe improvizate și în condiții extrem de dificile.
Potrivit UNICEF, între 2,1 și 2,4 milioane de copii nu pot merge la școală în Siria din cauza insecurității din țară.
21.02.2025
14:01
4869
Cum vrea Dodon să-i SABOTEZE pe ucraineni, pentru ca Putin să câștige războiul sângeros împotriva Ucrainei? Socialistul îl numește pe Zelenski DICTATOR: „Dacă eram eu astăzi la putere...”
07.02.2025
13:30
6597
Dodon vrea să ajungă la putere pentru ca să bage R. Moldova în RĂZBOI? Socialistul a formulat pretenții teritoriale față de Ucraina, care e atacată de armata lui Putin: „Intenționați să intrați în războiul cu Ucraina, alături de Rusia?”
25.02.2022
13:33
2705
VIDEO // Mesaj EMOȚIONANT al Maiei Sandu pentru cetățenii R. Moldova: „Ieri ne-am trezit într-o lume nouă, mai VIOLENTĂ”. Șefa statului dă asigurări că totul va fi BINE: „Ucraina e PRIETENUL nostru, vom ieși cu capul sus din această criză”
21.01.2022
12:28
9833
Regiunea transnistreană este plină de AGENȚI SECREȚI și forțe speciale rusești, care în orice moment pot să atace regiunea Odesa: „Rusia va folosi întregul contingent dislocat în Transnistria într-un conflict militar cu Ucraina”
30.01.2019
17:40
2851
GENEROZITATE // Starul Pink Floyd - misiuni de salvare a copiilor din zonele de conflict
07.12.2018
19:02
3429
Mihai I - Un Rege în vâltoarea războiului
01.12.2018
11:06
3450
VIDEO // Cine ar câștiga un război între România și Ungaria. Acum avem răspunsul!
01.10.2018
10:20
2285
Rusia anunță câți militari a pierdut în războiul din Siria
14.09.2018
08:02
2412
ANALIST rus // SUA și Rusia, la un pas de o confruntare directă…
05.09.2018
09:39
2704
Trump a vrut să-l asasineze pe președintele Siriei, în aprilie 2017. Cum a fost oprit
17.07.2018
11:01
3038
Drama fetiței fără PICIOARE; poartă conserve în loc de proteze
29.05.2018
20:00
3879
Assad, decizie care aruncă în aer zona Mării Negre. Replică imediată
09.04.2026
11:52
206
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
302
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
402
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
378
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
383
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
613
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
599
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
511
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
563
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
532
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
555
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
507
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
587
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
548
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
528
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
684
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
612
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
693
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
567
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
679
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
667
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
628
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
749
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
575
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
582
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














