Stiri

Candu îl ia în ZEFLEMEA pe Chirtoacă

Politică 17.02.2014 18:04 Vizualizări1188
Candu îl ia în ZEFLEMEA pe Chirtoacă facebook.com

Obiecțiile făcute astăzi la ședința primăriei de primarul Dorin Chirtoacă l-au provocat și pe vicepreședintele Parlamentului Adrian Candu să vină cu o replică.

Într-o postare pe Facebook, demnitarul îi arată locul edilului capitalei, îndemnându-l să facă ordine în oraș, înainte de a se lua de cei care răspund de întreaga republică.

„Bineînțeles, domnul Chirtoacă, la fel ca și orice cetățean al acestei țări, are tot dreptul să-și exprime opinia. Totuși, eu, ca locuitor al Chișinăului, aș vrea foarte mult ca primarul, pentru care mi-am dat și eu votul, să fie în primul rând interesat de treburile orașului”, îi răspunde Candu.

Deputatul susține că este inacceptabil, chiar strigătoare la cer, starea în care a ajuns orașul Chișinău la capitolul curățenie.

„Munții de zăpadă plini de noroi împânzesc orașul. Stimate dle primar, acest oraș, cu care cândva ne mândream, acum a ajuns să fie considerat a fi una dintre cele mai murdare capitale din Europa. Înțeleg că dvs. nu locuiți în oraș și nu aveți familie, nu aveți copii care merg pe aceste străzi. Străzile noastre au ajuns să fie, din cauza mizeriei, un focar de infecții”, îl pune Candu la respect pe Chirtoacă.

Vicepreședintele Parlamentului îl îndeamnă pe primar să vină cu soluții și nu doar cu critici sau scuze că nu ar avea bani. „Dacă este cazul, vă stăm la dispoziție să faceți propuneri de modificare a legislației, pe care, vă promit, le voi susține și voi încuraja să fie susținute de colegii mei”, a promis Candu.

Amintim că, în cadrul ședinței de astăzi a primăriei, Dorin Chirtoacă a criticat condițiile care le-au fost create jurnaliștilor în sediul renovat al Parlamentului, de asemenea, acesta s-a plâns că, din cauza ignoranței deputaților, nu poate lupta împotriva mașinilor parcate neregulamentar în oraș.

Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.11.2026 12.11.2026 11:56 423 Horoscopul zilei 12.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri