Candu îl cheamă de URGENȚĂ pe Chicu în Parlament: „Au fost luate decizii greșite, neinspirate, stângace și întârziate”
1736
deschide.md Grupul parlamentar „Pro Moldova” cere convocarea unei ședințe a Parlamentului pentru audierea Guvernului în legătură cu măsurile întreprinse în cele două luni de situație de urgență și acțiunile post-criză și de pregătire pentru valul doi de pandemie.
„Îl chemăm pe prim-ministrul Chicu și miniștrii săi să vină cu cifre și date în Parlament. Solicităm tuturor deputaților din opoziție să susțină demersul de convocare a unei ședințe de urgență a Legislativului”, a menționat astăzi Candu, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit lui, în această situație de pandemie au fost luate „decizii greșite, neinspirate, stângace și întârziate”.
„În urma acestor decizii au avut de suferit oamenii, economia, agenții economici, cetățenii aflați peste hotare, elevi, copii, profesori, medici, o țară întreagă. Este momentul să auzim răspunsuri la întrebările care cu adevărat îi interesează pe oameni”, a spus Andrian Candu.
Sursa citată a mai adăugat că disputele din ultima perioadă sunt pedalate, în principal, de guvernare pentru a distrage atenția de la dezastrul din republică.
„Toți au uitat de agenda oamenilor. Am propus ca opoziția parlamentară să se consolideze. Acest guvern este ineficient și trebuie trimis în demisie, dar trebuie mai întâi să vedem ce nu au făcut și cât de gravă este situația la această oră în R. Moldova” , a conchis Candu.
22.10.2026
04:12
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
22.10.2026
04:12
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















