Când toată Europa este zguduită de criza refugiaţilor, Klaus Iohannis face un ANUNŢ OFICIAL care provoacă o SURPRIZĂ TOTALĂ în UE
2224
Pentru prima dată de la izbucnirea crizei refugiaţilor, preşedintele Klaus Iohannis a ieşit public, anunţând că România nu va primi mai mult de „1.700 şi ceva ” de refugiaţi. „Mai mulţi, nu”, a subliniat el, precizând că atâtea locuri de cazare avem.
„1.700 şi ceva, atâţia refugiaţi vor veni în România. Mai mulţi, NU” , a declarat Iohannis, susţinând că cifrele privind numărul refugiaţilor pe care ar urma să îi primească România, prezentate de „diverse gazete”, sunt „speculaţii jurnalistice”. El a adăugat că nu există niciun proiect prezentat de Comisia Europeană, informează gandul.info.
Situaţia va fi discutată în CSAT, o şedinţă fiind convocată pe 17 septembrie.
„Nu cred că introducerea cotelor obligatorii este o soluţie. Acest punct de vedere îl voi prezenta şi în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a fost stabilită pentru data de 17 septembrie. Evident că voi ţine cont şi de datele pe care le va aduce Guvernul în şedinţa de CSAT, însă datele preliminare ne arată că suntem îndreptăţiţi să cerem cote voluntare", a arătat Iohannis.
Preşedintele a susţinut că, în acest moment, nu este cazul unei reacţii „isterice", şi nici al unor manifestări xenofobe.
„Putem trata cu calm, răspundere şi solidaritate faţă de ţările unde există un număr mare de refugiaţi. Nu e cazul să reacţionăm isteric, cum nu e cazul să ne arătăm latura xenofobă. Trebuie să fim solidari cu celelalte ţări din UE", a spus el.
Şeful statului a precizat că în continuare trebuie păstrate cotele voluntare privind primirea migranţilor în România.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















