Campania NAȚIONALULUI // Singură pe lume, pe drumuri cu doi copii
4816
DURERE // Mama și doi copilași, cu vârste de unu și trei anișori, riscă să ajungă pe drumuri, dacă nu găsesc un loc de trai. Patru luni, atât mai pot sta în Centrul de Plasament Temporar și Reabilitare pentru copii din municipiul Bălți. Femeia a crescut într-o casă de copii, iar soțul i-a decedat iarna trecută
Cu ochii plânși, fața palidă și vocea stinsă de durere. Așa am găsit-o pe Irina Arbuz, o mamă de 30 de ani, care crește singură doi copilași. Oxana, de trei anișori, și Anatol, de doar un an, sunt lumina și viața femeii. Cei doi frățiori s-au ținut de mânuță tot timpul cât am stat alături de ei. Cei trei nu au nimic al lor, chiar și o mare parte din hăinuțe sunt din partea centrului. După moartea soțului, au plecat de la stână cu cele câteva jucării ale copiilor, câteva plăpumi și hainele de pe ei. Altceva nu mai aveau în gospodărie. Trebuie să pornească totul de la zero, dar nici nu știu de unde să înceapă. Nu au casa lor, dar nici rude sau prieteni de la care ar putea cere ajutor.
Nu au fost niciodată „acasă”
A locuit la Soroca, în Sudarca, apoi în satul Târnova, raionul Dondușeni. De mai bine de șapte luni, mama și cei doi copii ai săi se află în Centrul de Plasament Temporar și Reabilitare pentru copii din municipiul Bălți. Contractul și regulamentul centrului prevede suport locativ pentru o perioadă de jumătate de an, iar dacă în acest timp femeia nu găsește un loc de trai, contractul se prelungește pe un termen de maximum un an. În aceste condiții, Irina mai are la dispoziție încă patru luni pentru a-și găsi un adăpost. Femeia a crescut într-o casă de copii, nu-și cunoaște părinții și nici rudele, este singură pe lume, după ce iarna trecută și-a pierdut și soțul. El era tot sprijinul și ajutorul Irinei. Chiar dacă locuiau la o stână, într-o căsuță fără geamuri, curent electric, încălzire și orice alte mijloace necesare de trai, spațiul oferit temporar de către proprietarul stânei era o mare bucurie pentru mica lor familie.
Abandonată la naștere
Frățiorii Oxana și Anatol ne-au zâmbit imediat ce ne-au văzut în prag. Cu obrăjorii rotunzi, ochii zglobii și zâmbete nevinovate, micuții nu se mai dezlipeau din brațele mamei. Fetița ne-a spus și câteva poezii, iar când am întrebat-o ce și-ar dori de la Moș Crăciun, ne-a privit mirată și ne-a întrebat rușinată cine este el. „Eu nu am auzit și nu l-am văzut niciodată, la noi el nu a venit”, ne spune copila. În timp ce-și șterge o lacrimă, mama copilașilor zice că ei nu au avut parte de nicio sărbătoare. „Așa cum nu l-am văzut eu pe Moș Crăciun, nu l-a văzut nici ea. Îmi doresc altă viață pentru copilașii mei. Se întâmpla de multe ori ca în zilele de Crăciun sau Revelion să nu avem o bucățică de pâine pe masă. Iarna sufla vântul prin cameră. Casa nu era a noastră și nici nu aveam posibilitate să ne cumpărăm una”, povestește femeia. Irina Arbuz s-a născut în Bender. Nu și-a văzut niciodată mama, aceasta a abandonat-o la naștere, iar femeia a crescut la casa de copii. Zice că a trecut printr-un adevărat coșmar, motiv pentru care este foarte atașată de micuții ei. „Mama mai avea trei copii, iar eu eram în plus, din această cauză m-a și abandonat în spital. Vreau să-mi cresc copilașii, să nu ajungă printre străini. După ce a murit soțul, am rămas fără nimic, nu știu unde să mă duc, nu știu la cine să apelez”, ne spune cu durere Irina.
Din casă în casă, batjocorită și umilită
Din casa de copii, Irina a făcut studii de bucătar și florar, nu a lucrat însă niciodată pe aceste profesii. Nu știa unde și cum să-și caute un post de muncă, nu avea pe nimeni care să-i dea un sfat sau un îndemn, iar cei pe care îi cunoștea o batjocoreau și profitau de ea. Băiețelul îl are de la Ștefan, iar fetița o are de la un alt soț, Vitalie, din Soroca. Irina a fugit de la primul soț chiar în primele luni de sarcină. Acesta o maltrata, iar pentru faptul că era dintr-o casă de copii, i-a spus că ea nu are niciun drept, nici măcar dreptul la replică în casa lui. „Era de treabă când l-am cunoscut, i-am spus din start că nu am pe nimeni și că nu vreau să fiu batjocorită, el însă venea beat acasă și mă lovea. Îmi spunea că oricum nu am unde să mă duc. Mai târziu am aflat că el a fost și la închisoare. Am fugit de la el, apoi l-am cunoscut pe Ștefan. El era un bărbat foarte bun, nu servea alcool și era bun cu toată lumea”, oftează femeia.
Soțul ucis, mama și copiii - în stradă
Un tată grijuliu, care își iubea nespus de mult copilașii și soția. Așa vorbește Irina despre soțul ei Ștefan, care a decedat iarna trecută. Bărbatul lucra la o stână din satul Târnova, raionul Dondușeni, iar viața i-a fost luată de un berbec, care l-a luat pe sus și i-a rupt spatele. Organismul său slab nu a rezistat, iar în scurt timp s-a stins din viață. Irina pregătea de mâncare atunci când a fost anunțată că soțul ei e pe moarte. „Eu făceam mâncare și eram cu băiețelul în brațe când m-au anunțat că Ștefan moare. Am alergat repede la el, mi-a spus doar că el este vinovat și că ne iubește mult. A stat în comă, apoi a murit. Credeam că se termină totul atunci. Noi ne iubeam și ne înțelegeam foarte bine, era un bărbat minunat. După moartea lui, am mai stat în acea casă, dar, din cauza condițiilor mizere, am ajuns la un centru de bătrâni, apoi aici la Bălți. Dar și aici suntem temporar, îmi fac griji pentru viața copiilor, nu vreau să mi-i ia”, ne privește speriată Irina Arbuz.
Vor un cuibușor al lor
Irina luptă pentru a-și păstra copilașii aproape și speră ca, în aceste patru luni, să-și găsească un adăpost. Mama și cei doi micuți nu vor o casă mare, luxoasă și nici nu au preferințe să fie neapărat la oraș. Ei își doresc un cuibușor al lor, curat și cald, în orice parte a țării. „Oxana crește, Anatol la fel, eu nu pot trăi fără ei și-mi doresc foarte mult un loc al nostru. Nu-mi doresc ceva mare, doar să avem un acoperiș propriu, în oricare parte a țării. Pentru noi nu contează locul”, ne spune mama.
„Fetița mai mare se află în secția pentru copii, iar băiețelul stă într-o odaie cu mama. Irina a venit aici într-o stare deplorabilă. Copilașii erau îngrijiți, curați, dar cu probleme de sănătate. Din cauza frigului îndurat, fetița avea grave probleme cu rinichii. A urmat un curs de tratament la noi și acum este mai bine. Micuța era tare slabă, palidă, nu vorbea și plângea mult. Acum, însă, o vedeți cum arată, este mai veselă, vorbăreață, sănătoasă. Aici ei au primit hăinuțe și tot de ce au nevoie. O admirăm pe Irina, este o mamă foarte grijulie, ordonată și harnică, nu-și lasă nici pentru o clipă copilașii. Ne-a spus de mai multe ori plângând că nu vrea să-și piardă micuții, căci ea știe cum e să crești într-o casă de copii. Noi i-am prelungit contractul de ședere în centrul de plasament, dar termenul-limită este de un an”, ne spune Lidia Cucereavâi, educator în cadrul Secției maternale alternative din cadrul Centrului de Plasament Temporar și Reabilitare pentru copii din municipiul Bălți.
O casă pentru Oxana și Anatol!
Sărbătorile de iarnă ar putea fi mai frumoase pentru acești doi copilași, care au fost purtați de la stână la un centru și apoi la altul. Acum riscă să fie luați de la pieptul mamei, dacă aceasta nu găsește un loc de trai.
Ziarul NAȚIONAL își îndeamnă cititorii să punem mână de la mână ca să le oferim acestei mame, care a fost abandonată toată viața, și copiilor ei un acoperiș deasupra capului.
Dacă doriți să ajutați această familie cu orice: bani, hăinuțe, dulciuri, electrocasnice etc., nu ezitați să ne contactați sau să veniți la redacție:
Chișinău, str. Pușkin 22, Casa Presei, et. 4, bir. 408;
Tel.: 0 222 855 339; 060 80 89 89; 0 78 80 89 89;
E-mail:info@ziarulnational.md.
29.01.2019
07:30
3683
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3255
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3218
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2903
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4582
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4486
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
4123
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3852
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
2979
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
2095
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3842
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1832
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
10.04.2026
01:39
254
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
362
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
311
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
362
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
353
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
439
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
523
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
549
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
485
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
446
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
473
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
519
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
520
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
516
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
459
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
545
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
490
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
504
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
775
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
521
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
595
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
689
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
904
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
712
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
661
Horoscopul zilei 09.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














