CAMPANIA NAȚIONALULUI // Primele daruri au ajuns la Puhăceni!
4226
EMOȚIONANT // Din primele zile ale campaniei de Crăciun, lansate de Ziarul NAȚIONAL, oameni cu suflet mare au venit cu daruri pentru cei cinci frățiori din Puhăceni, Anenii Noi
Chiar în ziua în care am lansat campania noastră de Crăciun în care ne-am propus să-l ducem pe Moș Crăciun la Puhăceni, unde într-o casă sărăcăcioasă cinci copii îndură frig și foame, pentru a le dărui lucrurile strict necesare, mulți cititori de-ai noștri au reacționat.
Cel mai mic copil are doi ani, mama lor vede rău, iar tatăl lucrează cu ziua prin sat.
O familie care le-a citit povestea a decis să meargă direct la ei acasă și să-i bucure pe micuți cu dulciuri și jucării.
Multă sărăcie
E multă sărăcie în căsuța ceea. Copilașii, când au văzut jucăriile și dulciurile, s-au luminat la față, dar nu au îndrăznit să vină și să ia ceva până nu am insistat. Sunt niște micuți retrași, obișnuiți cu greutățile”, ne spune Irina Leasenco, care, emoționată de povestea familiei Toma, a decis să meargă duminica trecută cu familia sa și să îi ajute.

„Fetița noastră, de patru ani, a început să plângă când i-a văzut pe acei micuți. Mă bucur că am putut aduce o mică bucurie în acea casă întunecată”, ne-a spus femeia. Cu daruri și produse alimentare au fost și reprezentanții unei asociații creștine, care le-au spus micuților că „îngerașii au grijă de ei”.
Daruri de peste hotare
Valerica, Ionel, Romănel, Victoraș și Grigoraș au emoționat cititorii noștri, care au adus mai multe pungi cu daruri, ce urmează să ajungă în curând la familia micuților. Iar telefonul redacției noastre sună încontinuu.
De asemenea, mai multe doamne stabilite în Italia ne-au telefonat și ne-au spus cu emoții în glas că vor să aducă o bucurie pentru acești frățiori.
„Noi ne aflăm peste hotare, suntem un grup de familii care adună ce poate și ne-am gândit să le expediem câteva colete”, ne-a spus doamna Maria Druța-Ciubotaru.
Sprijin de la consăteni
Povestea familiei Toma a mobilizat și mai mulți locuitori ai satului Puhăceni, care ne-au telefonat și ne-au spus că vor merge la micuți și le vor duce hăinuțe, dulciuri și încălțăminte.
„Am ciuboțele pentru băieței, vreau să le iau și niște cadouri cu dulciuri, să simtă și ei că vine Moș Crăciun”, ne spune doamna Svetlana Nicoară. De asemenea, o doamnă din Chișinău, care a preferat să-i păstrăm anonimatul, a adus 2 200 de lei la redacție, iar o altă femeie a pregătit un televizor pentru micuți.
Și Misiunea „Diaconia” a pregătit veselă și hăinuțe pentru eroii campaniei noastre, iar un domn a mers și i-a donat familiei 10 mii de lei pentru a-și putea conecta lumina și a-și cumpăra lemne suficiente pentru această iarnă.
Din păcate, familia Toma duce lipsă de mult mai multe lucruri.
Toate darurile adunate vor ajunge în curând la familia Toma din Puhăceni, fapt pentru care le mulțumim cititorilor noștri, iar cei cinci frățiori se vor convinge că Moș Crăciun există.
CAMPANIA Ziarului NAȚIONAL CONTINUĂ!
Să-l ducem pe Moș Crăciun la cei cinci frați ai familiei Toma din Puhăceni!
Dacă doriți ca celor cinci micuți să le fie cald în casa sărăcăcioasă în această iarnă, să aibă energie electrică și lucrurile strict necesare, dar de care duc lipsă, nu ezitați să-l trimiteți pe Moș Crăciun la ei!
Puteți să mergeți direct la ei, să ne contactați sau să veniți la redacția noastră:
Chișinău,
str. Pușkin 22, Casa Presei, et. 4, bir. 408;
Tel.: 022 855 339; 060 808 989; 078 808 989;
E-mail:info@ziarulnational.md
Moș Crăciun există și pentru Valerica, Ionel, Romănel, Victoraș și Grigoraș!
29.01.2019
07:30
22.01.2019
19:02
14.01.2019
20:03
11.01.2019
17:20
19.12.2018
20:03
17.12.2018
18:05
12.12.2018
20:02
12.12.2018
18:01
05.12.2018
20:04
03.12.2018
16:19
26.11.2018
20:03
26.11.2018
12:04
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















