Călin Vieru, candidat în circumscripția nr. 33: „Andrei Năstase, e timpul să te RETRAGI”
3896
protv.md Candidatul independent Călin Vieru consideră că liderul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase, ar face bine să se retragă din cursa electorală pentru circumscripția nr. 33 și să-l sprijine pe el să ajungă în Parlamentul R. Moldova.
„Consider că este cel mai bun moment ca Andrei Năstase să demonstreze că este cu adevărat un politician care se gândește la alegătorii săi și să se retragă de pe lista circumscripției 33 și să îmi sprijine candidatura mea pentru alegerile parlamentare din luna februarie 2019 din R. Moldova. Motivele pentru care ar trebui să facă acest lucru sunt evidente în marea lor majoritate”, spune Vieru, prin intermediul unui comunicat de presă.
În opinia lui Călin Vieru, copreședintele Blocului „ACUM” nu va avea timp să reprezinte interesele alegătorilor din circumscripția nr. 33. „Dumneavoastră sunteți angrenat într-o luptă electorală la nivel național și veți fi ales cu siguranță pe lista blocului electoral „ACUM”. Domnule Năstase, ați absolvit studiile în capitala istorică a Moldovei și a României, Iașiul, însă candidați împotriva unioniștilor și nu ați avut până acum nicio poziție tranșantă pentru Unirea cu România. Mai mult, v-ați legat în horă cu Dodon și Usatâi, unelte ale Kremlinului, în 2015 și 2016”.
Vierul îl asigură pe Năstase că retragerea sa din circumscripția nr. 33 nu are cum să-l avantajeze pe democratul Constantin Țuțu. „80% din alegătorii noștri sunt unioniști și de dreapta. Retragerea lui Andrei Năstase în favoarea candidatului independent Călin Vieru va fi în favoarea oamenilor din suburbiile Chișinăului și a celor care își doresc Unirea cu România. Din păcate, partidele pro-românești și proeuropene nu au reușit să ajungă la un consens pentru a-i reprezenta pe cei care cred românește împreună la aceste alegeri”, a precizat fiul lui Grigore Vieru.
Sursa citată a subliniat că, în cazul în care Năstase se va retrage, atunci va ajunge la o înțelegere cu un alt candidat unionist din circumscripția 33. „Odată cu retragerea candidatului Andrei Năstase din circumscripția uninominală 33 sunt sigur că, împreună cu Boris Volosatîi, vom găsi o soluție pentru ca un singur candidat care își dorește Unirea cu România să lupte pentru voturi. Este un prim pas pe care îl voi face spre realizarea unuia dintre obiectivele mele de campanie: constituirea unui grup parlamentar al unioniștilor. În cazul în care refuzați să vă retrageți, cred că suntem îndreptățiți să ne gândim că doriți să îl ajutați să intre în Parlament pe Gheorghe Petic, membru al PPDA, acuzat de viol?”, a conchis Vieru.
De menționat că, anterior, și Boris Volosatîi i-a cerut lui Andrei Năstase să se retragă din cursa electorală pentru circumscripția nr. 33. Acesta spunea că Năstase și așa va ajunge în Parlament, deoarece este al doilea în lista națională a Blocului „ACUM”.
În replică, Andrei Năstase a îndemnat alegătorii să nu voteze „medicii, profesorii și candidații independenți”, pentru că, astfel, își vor da voturile „pentru Plahotniuc”.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
01.09.2026
09:08
01.09.2026
07:49
01.09.2026
07:29
01.09.2026
06:21
01.09.2026
02:17
01.09.2026
01:44
01.09.2026
01:21
01.09.2026
01:01
01.09.2026
00:45
31.08.2026
23:48
31.08.2026
22:53
31.08.2026
22:44
31.08.2026
21:52
31.08.2026
21:05
31.08.2026
20:51
31.08.2026
20:47
31.08.2026
20:45
31.08.2026
20:40
31.08.2026
18:39
31.08.2026
17:35
31.08.2026
16:58
31.08.2026
15:57
31.08.2026
14:30
31.08.2026
14:28
31.08.2026
14:06
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova


















