BOGATU // Coaliţia Proeuropeană mai tare decât Ceauşescu?

Prezentul continuu

Orice s-ar spune, obiectivul numărul unu al mitingului de duminică a fost descurajarea Partidului Comuniştilor şi a Rusiei. Şi celui dintâi, şi celei din urmă le-a fost spulberată iluzia că ar putea forţa o schimbare de regim prin debandade stradale.

Duş rece pentru PCRM şi Moscova

„Sper să fi văzut şi Rogozin mulţimea din Piaţa Marii Adunări Naţionale”, spune ex-premierul Ion Sturza. Sperăm să fi înţeles ceva şi Voronin, Tkaciuk şi compania, adăugăm noi.

Cele circa 117 mii de persoane, potrivit datelor poliţiei, reunite în Piaţă, au impresionat şi prin numărul lor, dar şi prin sloganele scandate: „Noi suntem Europa!” şi „Vrem unire!”. Prin reacţiile vii la discursurile rostite. Prin disciplină şi responsabilitate.

Nu încape îndoială că cea mai numeroasă manifestaţie de la Marea Adunare Naţională încoace s-a constituit într-un duş rece şi pentru PCRM, şi pentru Moscova. Oricât ar părea de paradoxal, singura consolare a acestora este acum atitudinea rezervată sau chiar vădit ostilă faţă de miting a unor politicieni, lideri de opinie sau jurnalişti pretinşi democraţi şi proeuropeni de la Chişinău.

Anumiţi fruntaşi ai opoziţiei de dreapta, militanţi ai societăţii civile, bloggeri şi instituţii media, spre marea bucurie a lui Rogozin şi Voronin, au rupt frontul, aruncând hârdaie de zoi în capul organizatorilor şi participanţilor la manifestaţia de la 3 noiembrie. Se afirmă cum că oamenii au sosit în Piaţă, pentru că „le-a ordonat şeful”. Că participanţii habar n-aveau cu ce ocazie fusese organizat mitingul ş.a.m.d.

Deşi a fost un succes incontestabil, evenimentul n-a fost fără cusur, bineînţeles. În marea de oameni, întruniţi în centrul Chişinăului, n-aveau cum lipsi şi nişte gură-cască. Unii au ajuns acolo din întâmplare, din curiozitate sau din plăcerea egoistă de a întreprinde o călătorie la Chişinău. Asta se întâmplă la orice demonstraţie populară. Dar de aici şi până la a taxa evenimentul drept o adunătură bate-poduri e un drum mult prea lung.

Dincolo de faptul că atare insinuări sunt o insultă grosieră adusă miilor de participanţi la miting, autorii acestor scorneli fac un compliment nemeritat actualei guvernări. Să aduci cu forţa din toate colţurile ţării peste o sută de mii de cetăţeni este un lucru aproape imposibil într-o democraţie.

O astfel de ispravă este cu putinţă doar în statele totalitare precum cel sovietic ori cubanez care obligau lumea să vină la demonstraţii de 1 mai. Autorităţile nord-coreene de două ori pe an anunţă că în centrul capitaliei Phenian sunt prezenţi, cu ocazia unor sărbători comuniste, nu mai puţin de un milion de oameni.

Însă, până şi tiranii au limite. Ceauşescu nici la ultimul său miting de la 21 decembrie 1989 nu a reuşit să adune mai mult de 40 de mii de persoane. Dar şi pe acela în cele din urmă l-a scăpat de sub control, demonstraţia de susţinere a liderului comunist român degenerând subit într-o revoltă populară. Şi toate acestea sub un regim opresiv, sub teroarea unei Securităţi potente şi necruţătoare.

Sunt conaţionalii noştri o masă de manevră?

Este poporul nostru o masă de manevră care se lasă adus cu forţa la Chişinău şi constrâns să aplaude docil o cauză străină lui, după cum susţin unele instituţii media? Este mai tare Coaliţia Proeuropeană decât Ceauşescu, ca să poată mobiliza cu de-a sila cel mai mare număr de manifestanţi în ultimii douăzeci și ceva de ani? Este actuala guvernare o mare forţă despotică, aptă să încoloneze mii de oameni şi să-i mâne precum oile cât se poate de repede spre capitală?

Strecurarea unor astfel de idei răutăcioase este o jignire adusă creierului uman. Cei care fac asta sunt, în cel mai bun caz, nişte inconştienţi. Numai un rătăcit sau un inamic al acestui neam poate să ponegrească o acţiune populară proeuropeană într-un moment istoric pentru cel de-al doilea stat românesc.

Încă nu demult opinia publică apostrofa coaliţia de guvernământ pentru interminabilele şicane reciproce dintre liderii partidelor de la putere, pentru nesăbuitele reglări de conturi din sânul arcului guvernamental. Cauza acestor lupte fratricide părea atunci să fie una singură: slăbiciunile şi defectele de caracter ale politicienilor.

Iată că acum constatăm că avem de a face cu o problemă de civilizaţie şi de cultură generală. Oamenii politici s-au împăcat, iar criticii lor de odinioară, din contra, s-au burzuluit, căzând pradă ranchiunei şi veleităţii.

În condiţiile în care situaţia impune imperios un consens general pe tema viitorului european al Republicii Moldova, tocmai mass-media şi societatea civilă pică testul unităţii. Se dovedesc incapabile să treacă peste propriile resentimente, peste nişte interese înguste de grup pentru a se solidariza în numele unui interes naţional capital.