Blocul „ACUM” insistă pe lângă PSRM pentru convocarea unei sesiuni speciale a Parlamentului. Ordinea de zi propusă socialiștilor
2101
ipn.md
Cei 26 de deputați aleși ai Blocului „ACUM” propun fracțiunii PSRM convocarea, în perioada 21 - 22 mai 2019, sesiunii speciale a Parlamentului R. Moldova în vederea alegerii conducerii Parlamentului și votării inițiativelor legislative antioligarhice.
În același timp, „ACUM” insistă ca Andrei Năstase să fie ales spicher, „ca o garanție fermă a votării actelor normative conținute în Pachetul Antioligarhic”.
Blocul „ACUM” precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că după votarea, promulgarea și publicarea pachetului antioligarhic, Năstase va demisiona din funcția de spicher.
„Pe 9 iunie, 2019, expiră termenul legal pentru formarea noului Guvern, după care, președintele este obligat să dizolve Parlamentul. În acest fel, blocarea procesului legislativ împiedică îndeplinirea obligațiilor legislative și exercitarea dreptului constituțional al deputaților aleși de a contribui la soluționarea problemelor cetățenilor care i-au votat, inclusiv: combaterea corupției mari, eliberarea organelor de drept de sub influență politică, investigarea și eliminarea schemelor infracționale de spălare a banilor, îmbunătățirea condițiilor social-economice, investigarea completă a fraudelor din sistemul bancar și a privatizărilor ilicite”, se arată în comunicatul „ACUM”.
Blocarea în continuare a activității Parlamentului va conduce la dizolvarea acestuia, iar alegerile anticipate nu vor fi libere și corecte, mai spun cei 26 de deputați ai blocului.
Astfel, cei 26 deputați ai Blocului „ACUM” solicită întrunirea Parlamentului Republicii Moldova în sesiune specială, pe 21-22 mai 2019 și propun ordinea de zi a ședinței în care se regăsesc 19 proiecte.
„Deopotrivă, Blocul „ACUM” își reiterează angajamentul de a renunța la funcția de președinte al Parlamentului, imediat după votarea, promulgarea și publicarea actelor normative conținute în Pachetul Antioligarhic. În același timpul, Blocul „ACUM” este dispus să susțină inițiativele cu caracter social ale PSRM, care se referă la indexarea pensiilor de două ori pe an și suportul pentru familiile din R. Moldova, în cazul în care va fi format Guvernul. Suntem disponibili să discutăm, în cadrul Grupului de lucru propus anterior, ordinea de zi a viitoarelor ședințe ale Parlamentului R. Moldova, care să corespundă priorităților politice și așteptărilor cetățenilor țării”, se mai spune în comunicatul remis de Blocul „ACUM”.
De menționat că, anterior, reprezentanții PSRM au spus că nu iau în calcul votarea unui reprezentant al Blocului „ACUM” în funcția de spicher. Socialiștii insistă ca Zinaida Grecianîi să fie votată președintele Parlamentului. Totodată, socialiștii mai vor portofoliile în patru ministere: Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Interne și Biroul de Reintegrare.
Ordinea de zi a Sesiunii Speciale a Parlamentului Republicii Moldova din 21-22 mai 2019, propusă de Blocul „ACUM”:
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului pentru adoptarea Declarației privind caracterul capturat al instituțiilor statului.
- Instituirea comisiei pentru efectuarea alegerii Președintelui Parlamentului. Alegerea Președintelui Parlamentului.
- Alegerea vicepreședinților Parlamentului.
- Formarea Biroului permanent al Parlamentului.
- Constituirea comisiilor permanente ale Parlamentului.
- Stabilirea datei alegerilor locale generale.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la eliberarea Directorului Serviciului de Informații și Securitate.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la revocarea Directorului Centrului Național Anticorupție.
- Proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative (în vederea anulării sistemului electoral mixt și revenirii la sistemul de vot proporțional, îmbunătățit conform recomandărilor Comisiei de la Veneția).
- Proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal (art. 181/1 și 182).
- Proiectul de lege pentru modificarea articolului 4 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la ,,spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar – bancare din Republica Moldova și investigării acestui proces.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării acestui proces.
- Proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor unor privatizări și concesionări a bunurilor proprietate publică.
- Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură.
- Proiectul de lege pentru modificarea articolului 20 din Codul electoral.
- Proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative (abrogarea legii cetățeniei prin investiție).
- Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
- Proiectul de lege pentru modificarea articolului 23 din Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei.
16.05.2026
10:22
129
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
15.05.2026
18:52
678
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:31
555
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
16:34
651
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
13:09
765
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
11:28
735
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:06
746
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
14.05.2026
19:51
801
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
07:06
1019
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
13.05.2026
22:27
1083
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
16.05.2026
10:22
0
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
279
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
553
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
536
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
590
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
578
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
681
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
585
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
674
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
537
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
553
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
548
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
648
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
766
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
779
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
762
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
665
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
733
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
696
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
745
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
729
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
701
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
1326
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
2102
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1813
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
1058
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
Horoscopul zilei 16.05.2026
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














