Blocul „ACUM” îi solicită CEC să adopte o hotărâre prin care să le permită cetățenilor cu pașapoarte expirate SĂ VOTEZE: „Vot interzis pentru jumătate de milion de cetățeni”
1721
Blocul electoral „ACUM” a trimis o solicitare la Comisia Electorală Centrală (CEC) prin care îi cere instituției să adopte de urgență o hotărâre prin care să le permită cetățenilor R. Moldova cu pașapoarte expirate să voteze la alegerile parlamentare din 24 februarie curent.
Înainte de alegerile prezidențiale din 2016, peste 400 de mii de cetățeni ai R. Moldova de peste hotare aveau pașapoarte expirate, iar calculele Blocului „ACUM” arată că astăzi numărul acestora „cu siguranță depășește 500 de mii”.
„În lipsa unei astfel de hotărâri, caracterul liber și corect a scrutinului din 24 februarie 2019 va fi afectat iremediabil, iar recunoaşterea alegerilor de către comunitatea internaţională devine tot mai improbabilă”, arată în solicitare opoziția.
Vedeți mai jos întreaga solicitare a Blocului „ACUM” către CEC:
„Conform prevederilor art.38 alin.(2) al Constituției Republicii Moldova, „Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcînd cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.”
Altfel spus, doar cetățenii care sunt puși sub interdicție în modul stabilit de lege – adică printr-o hotărâre judecătorească definitivă – sunt privați de dreptul de a vota.
Lipsa unui pașaport valabil nicidecum nu reprezintă un temei constituțional pentru a interzice dreptul de vot al cetățeanului.
În alegerile parlamentare din 2010 și 2014, dar și în alegerile prezidențiale din 2016, Comisia Electorală Centrală a recunoscut în mod expres caracterul neconstituțional și ilegal al interdicției de a vota cu un pașaport expirat. Urmare a acestui fapt, CEC a adoptat de fiecare dată hotărâri prin care a permis votarea cu pașaportul expirat:
- pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, CEC a permis votarea cu pașapoarte expirate prin Hotărârea nr.3817 din 12 noiembrie 2010 – http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=336907
- pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, CEC a permis votarea cu pașapoarte expirate prin Hotărârea nr.2954 din 18 noiembrie 2014 – http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=356286
- pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016, CEC a permis votarea cu pașapoarte expirate prin Hotărârea nr. 390 din 14 octombrie 2016 – http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=368674
Conform informației prezentate de autoritățile responsabile, înainte de alegerile prezidențiale din 2016 peste 400 de mii de cetățeni aveau pașapoarte expirate. Astăzi numărul acestora cu siguranță depășește 500 de mii.
În lipsa unei hotărâri a CEC prin care s-ar permite votarea cu pașapoarte expirate în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 așa cum s-a procedat de fiecare dată, vor fi lipsiți de dreptul de a vota circa JUMĂTATE DE MILION DE cetățeni ai Republicii Moldova.
Prin raportare la numărul total de cetățeni care participă de obicei la votare, putem afirma că VOR FI LIPSIȚI DE DREPTUL DE VOT CIRCA 31% DIN CETĂȚENII REPUBLICII MOLDOVA.
Urmare a acestei situații fără precedent, solicităm Comisiei Electorale Centrale să adopte de urgență o hotărâre prin care să asigure dreptul de vot a celor 500 de mii de cetățeni cu pașapoarte expirate.
În lipsa unei astfel de hotărâri, caracterul liber și corect a scrutinului din 24 februarie 2019 va fi afectat iremediabil, iar recunoaşterea alegerilor de către comunitatea internaţională devine tot mai improbabilă”.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
01.09.2026
12:44
01.09.2026
12:37
01.09.2026
11:31
01.09.2026
11:28
01.09.2026
11:23
01.09.2026
10:43
01.09.2026
10:14
01.09.2026
09:58
01.09.2026
09:08
01.09.2026
07:49
01.09.2026
07:29
01.09.2026
06:21
01.09.2026
02:17
01.09.2026
01:44
01.09.2026
01:21
01.09.2026
01:01
01.09.2026
00:45
31.08.2026
23:48
31.08.2026
22:53
31.08.2026
22:44
31.08.2026
21:52
31.08.2026
21:05
31.08.2026
20:51
31.08.2026
20:47
31.08.2026
20:45
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova


















