Stiri

Bere cu alcool la meciuri, artificii controlate și tribune pline: noile reguli care schimbă stadioanele din România

Actualitate 22.07.2026 00:32 Vizualizări285
Bere cu alcool la meciuri, artificii controlate și tribune pline: noile reguli care schimbă stadioanele din România

Legea care schimbă regulile pe stadioanele din România a intrat în vigoare, modificând modul în care suporterii pot consuma băuturi și schimbând unele reguli de acces și siguranță.

De ieri, suporterii au liber la bere și cidru în timpul meciurilor de fotbal. Oferta pentru băuturi va fi extinsă: berea, cidrul și vinul alb vor putea fi vândute la tribune, cu condiția ca băuturile să aibă cel mult 5,5% alcool. Ele vor fi oferite exclusiv în pahare de hârtie sau plastic. Până acum, participanții puteau alege doar între apă, suc sau, cel mult, o bere fără alcool.

Mulți dintre clienți salută schimbarea și consideră că astfel România se aliniază practicilor din alte țări europene. "Aplaud această lege! Cam în toată Europa, toată civilizaţia, se bea bere pe stadion! Nu fără alcool! Intrăm în normalitate, e clar! Apa va fi bere! Chestiile astea nu sunt să te dea peste cap, sunt să te bucuri de ele ca orice suc, ca orice ceai!", au declarat unii clienţi.

Totuși, există și voci critice. O parte dintre suporteri și observatori consideră că alcoolul, combinat cu fotbalul și atmosfera tensionată de pe stadion, poate deveni un factor important de risc și poate amplifica problemele. Ei atrag atenția că, în condițiile în care există deja episoade de violență fără consum de alcool, noile reguli ar putea agrava situația.

"Ştiu că sunt unii care nu se pot opri dacă încep să bea. Deja există violenţă şi fără alcool, dacă se pune şi alcoolul cel mai probabil o să devină mai violenţi oamenii care deja sunt violenţi şi fără". "E important să nu se exagereze", spun cei mai puțin încântați de noile decizii.

O altă schimbare importantă privește modul în care sunt sancționați suporterii violenți. Aceștia nu vor mai putea primi interdicție de acces pe stadion doar în baza unui proces-verbal întocmit de jandarmi. Până la o decizie definitivă a instanței, ei vor avea în continuare dreptul să meargă la meciuri. Practic, restricțiile vor fi aplicate mai ales după hotărâri judecătorești, nu doar pe baza constatărilor operative.

"În sezonul competiţional 2025 - 2026, jandarmii din Capitală au aplicat 169 de sancțiuni complementare de interzicere a accesului la competiţiile sportive de fotbal pentru persoane care au încălcat legea. Cele mai multe dintre acestea au fost pentru pătrunderea în arena sportivă în stare vădită de beţie. Alte fapte predominante au fost provocarea și participarea la scandal, precum şi aruncarea cu obiecte spre suprafaţa de joc", a declarat Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei.

Noul cadru legal permite și folosirea artificiilor în timpul meciurilor de pe stadion, însă doar în condiții stricte. Articolele pirotehnice pot fi utilizate exclusiv de persoane autorizate, reprezentând firme acreditate. Sunt permise doar anumite tipuri de artificii, iar acestea vor fi folosite într-o zonă special marcată, unde accesul publicului va fi interzis pentru a reduce riscurile de accidentare.

Inițiatorul legii susține că toate aceste modificări vor aduce România mai aproape de regulile aplicate în majoritatea statelor europene și vor moderniza cadrul legal privind competițiile sportive.

"În momentul în care am ajuns în Parlament am știut din start că vreau să schimb această lege pentru că în calitatea mea de fost observator UEFA vedeam că este o diferenţă foarte mare între regulile care se aplicau la nivel european și regulile care erau în România", a declarat Ciprian Paraschiv, iniţiatorul proiectului.

În același timp, zona tampon de pe stadioane a fost eliminată. Astfel, tribunele pot fi umplute acum la capacitate maximă. Până la modificarea legii, 10% din capacitatea arenei trebuia să rămână liberă, pentru monitorizare și siguranță. Acum, această obligație dispare, ceea ce va permite umplerea completă a tribunelor, dar și necesitatea unor măsuri de organizare și supraveghere adaptate noilor condiții.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.58 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri