Beneficiile UNIRII pe înțelesul tuturor: „Salarii, pensii, burse mai mari, autostrăzi, subvenții și multe altele”
6167
Candidatul desemnat de Partidul Liberal (PL) pentru funcția de președinte al R. Moldova, Mihai Ghimpu, le-a demonstrat locuitorilor satelor Bravicea, raionul Călărași, și Saca, raionul Strășeni, că avem doar de câștigat dacă ne unim cu România.
„Astăzi noi trebuie să ne unim eforturile pentru a contribui la menținerea cursului de dezvoltare pe care l-a adoptat R. Moldova în ultimul timp. Este necesar să realizăm că soluția pentru bunăstarea țării este reunirea cu România, care, în afară că este o opțiune de reîntregire a unui neam, o reunire de sânge, ne oferă posibilitatea de a ne integra în mod rapid în UE, care ne oferă protecția sub umbrela NATO, care ne oferă salarii, pensii, burse mai mari, autostrăzi, subvenții și multe altele”, le-a spus Ghimpu sătenilor.
Astfel, candidatul liberalilor le-a prezentat oamenilor, prin date concrete, diferențele ce țin de nivelul de trai dintre cele două țări.
„Pentru a vă demonstra diferențele, voi prezenta câteva cifre: Dacă în R. Moldova, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor constituie 1.900$, atunci în România este de 10.000 $. Dacă în R. Moldova salariul mediu este de 5.050 lei, în România acesta constituie 13.400 lei; pensia medie în R. Moldova este de 1.165 lei, iar în România este de 4.660 lei. Subvenția în agricultură în Moldova este 0 lei, iar în România este de 3.300 lei/ha”.
De asemenea, liderul PL le-a explicat oamenilor că formațiunea pe care o conduce nu are nimic cu furtul miliardului. „Dacă vă amintiți, în anul 2013, PL a fost scos de la guvernare, fapt premeditat pentru a facilita „privatizarea” BEM, a aeroportului, dar și pentru a sustrage ilicit un miliard de dolari din cele trei bănci. PL zicea încă din 2011 că se fură BEM. PL a insistat asupra inițierii unei comisii de anchetă în cazul BEM, însă, drept rezultat, a primit numai reproșuri și acuzații”.
La finalul întrevederii, Mihai Ghimpu a îndemnat alegătorii să voteze un candidat demn de încrederea cetățenilor, un candidat care a luptat pe parcursul întregii sale activități politice pentru prosperitatea și bunăstarea poporului, pentru cauza națională, pentru readucerea adevărului istoric și reîntregirea neamului românesc.
„Stimați concetățeni, a venit timpul să alegem un alt viitor decât prezentul pe care îl trăim. Toată lumea cunoaște deja că de la așa-numita „Poveste de succes”, cum eram supranumiți de statele din cadrul parteneriatului estic, astăzi am ajuns să fim identificați ca „Țara cu furtul miliardului”. Acest scrutin poate demonstra întregii lumi că R. Moldova își continuă cursul european, că este gata să adopte în continuare reforme europene și să depună eforturi pentru a contribui la dezvoltarea și bunăstarea propriilor săi cetățeni! Uniți pentru UNIRE, dragi români!”, a conchis candidatul la prezidențiale.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















