Bani europeni pentru lichidarea CONCURENŢEI neloaiele în R. Moldova
1441
infoprut.ro Uniunea Europeană ar putea acorda sprijin suplimentar Consiliului Concurenței din R. Moldova pentru a promova și aplica Legea cu privire la ajutorul de stat și a Legii concurenței. Declarația îi aparține șefului Secției politice și economice a Delegației UE în R. Moldova, Wicher Slagter, și a fost făcută în cadrul unui Club de presă. Potrivit oficialului european, noua Lege a concurenței a fost revizuită de către serviciile Comisiei Europene și este în conformitate cu standardele UE. Mai rămâne, însă, implementarea acesteia.
„Promovarea concurenței loiale în conformitate cu cerințele europene va permite o mai bună funcționare a economiei R. Moldova și va aduce beneficii directe pentru consumatorii moldoveni. Desigur, în acest sens este esențială etapa de implementare. Pentru UE nu este important ca R. Moldova să aibă legi bune, dar ca R. Moldova să le implementeze. Vom monitoriza câte resurse vor fi alocate și cum vor fi cheltuite acestea”, a spus Wicher Slagter.
Potrivit președintelui Consiliului Concurenței, Viorica Cărare, noua lege prevede în detalii care sunt împuternicirile membrilor Consiliului și vine să protejeze mai mult agenții economici. Cărare recunoaște că cele mai multe încălcări se fac în sectorul asigurărilor, petrolului, gazului și farmaceutic, acolo unde, de regulă, sunt regulatori și unde ar trebui să fie ordine.
„Consiliul Concurenței este un arbitru între concurenți. S-a făcut primul pas în implementarea legilor concurenței și a ajutorului de stat, a fost adoptată și publicată legislația secundă și suntem la finalul restructurării instituției”, a menționat Cărare.
Noua Lege a concurenței și Legea cu privire la ajutorul de stat au fost aprobate de Parlament în vara anului 2012.
13.12.2018
09:00
2378
Ungaria: Parlamentul a adoptat legea aşa-zisă a „sclaviei”
11.10.2018
13:00
2334
Ce se va ÎNTÂMPLA de săptămâna viitoare cu oamenii fără adăpost din Ungaria
10.07.2018
16:45
2863
LEGE adoptată // Hărțuirea sexuală și cea psihologică, în public sau în privat, pedepsite cu amendă
21.05.2018
12:19
2728
Povestea de dragoste, INTERZISĂ de lege: Se întâmplă peste Prut
01.05.2018
09:30
2284
Locul unde oamenii trebuie să fie PRIETENOȘI, prin LEGE
23.02.2018
07:30
2460
Decizia RADICALĂ a lui Erdogan în privința adulterului în Turcia
22.02.2018
14:30
3006
Cum a REACȚIONAT Moscova la mutarea militară decisivă a Ucrainei
20.01.2018
19:04
3551
Motivul inedit pentru care în Elveţia a devenit ILEGAL să fierbi crustacee vii
01.12.2017
20:03
2972
Parlamentul a votat! Este primul stat de pe continent care a adoptat Legea eutanasierii
28.09.2017
17:01
2014
Rusia AMENINŢĂ că va bloca Facebook anul viitor
13.01.2017
19:08
2577
Legi INEDITE. Rușii primesc liber la bătaia în familie
07.04.2026
10:35
79
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
262
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
304
Horoscopul zilei 07.04.2026
425
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
508
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
717
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
701
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
563
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
611
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
590
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
623
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
830
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
675
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
604
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
633
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
709
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
858
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
741
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
735
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1169
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1079
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1180
Horoscopul zilei 05.04.2026
1306
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1178
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1623
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














