Avocatul Regal din Londra: „Investigația KROLL – o profanare și realizată la comandă”
3001
Avocatul regal britanic QC James Ramsden, care îi reprezintă interesele lui Ilan Șor, a prezentat astăzi, în cadrul unui briefing desfășurat la Londra, un rezumat al raportului și concluziile formulate după ce a analizat rapoartele publicate anterior de Kroll - privind investigarea fraudei din sectorul bancar din R. Moldova.
Principala concluzie făcută de avocat este că „investigația realizată de Kroll e vădit nefondată și absolut inutilă pentru clarificarea circumstanțelor cauzei sau identificarea adevăraților făptași și beneficiari”, se arată într-un comunicat de presă al Partidului „Șor”.
„Raportul se concentrează aproape în totalitate asupra persoanei lui Ilan Şor, în pofida dovezilor concludente disponibile despre implicarea în fraudă a altor persoane cunoscute în Moldova. Despre aceste persoane se cunoaște că au beneficiat de pe urma acestei fraude. Kroll a ignorat sentințele de condamnare ale fostului prim-ministru Filat și a ale Veaceslav Platon, dar și faptele în baza cărora cei doi ar putea fi considerați vinovați și beneficiari de fraudă”, a declarat avocatul.
„Concluziile nefondate ale Kroll și scurgerea deliberată a rapoartelor indică o motivație politică”, a punctat James Ramsden. Acesta a adăugat că „raportul analitic a fost tratat de către guvern, mass-media și comentatori ca o adevărată investigație”, și i-a determinat pe mulți să facă concluzii eronate, în baza unor manipulări.
Sursa citată mai spune că ignorarea de către Kroll a probelor colectate de către autoritățile moldovenești de anchetă și confirmate de instanțele judiciare demonstrează caracterul părtinitor al investigației realizate de Kroll. Iar scurgerile intenționate ale conținutului raportului, în opinia lui Ramsden, „au fost fplosite activ de către diferite instituții mass media cu scopul de a prejudicia imaginea lui Ilan Șor”.
Citește și: Un avocat britanic, consilier juridic al Reginei, a fost ANGAJAT de Ilan Șor pentru a investiga frauda din sistemul bancar
Totodată, avocatul nu neagă o anumită vinovăție a lui Ilan Șor și consideră corect verdictul pronunțat de instanța moldovenească. „Eu nu spun că Ilan Șor nu poartă o anumită vină pentru greșelile care au dus la comiterea fraudei. Dar nu există dovezi concludente precum că el a fi conceput frauda, că ar fi realizat-o sau, mai ales, ar fi beneficiat de pe urma acesteia”, punctează James Ramsden. „Ilan Șor a cooperat cu ancheta pe tot parcursul procesului, a depus mărturie, dar Kroll nu a considerat de cuviință să ia în considerație nici această mărturie și nici materialele anchetei efectuate de autoritățile oficiale din R. Moldova”.
„Ilan Șor a făcut un autodenunț și a cooperat cu ancheta în cazul falimentului BEM în 2014. El a menționat că până în august 2013 banca era deținută efectiv de stat și controlată de premierul Vladimir Filat, care a fost implicat activ în conducerea acesteia. Rapoartele realizate de Kroll nu încearcă să analizeze aceste date, precum și dovezile că deciziile proaste și dubioase, privind împrumuturile, au fost luate încă începând cu 2009. Faptul că investigația nu cuprinde această perioadăvorbește despre o abordare părtinitoare a problemei și lasă loc pentru multiple întrebări”, a precizat avocatul regal britanic.
James Ramsden, care a prezentat la Londra rezultatele analizei rapoartelor Kroll, este un avocat regal licențiat, cunoscut în Marea Britanie și la nivel mondial, specializat în investigații financiare și bancare. În prezent, pe lângă cazul Kroll și al scandalului bancar din Moldova, dânsul este implicat în investigarea unui caz major la cererea guvernului din Malaiezia. În activitatea sa, inclusiv de analiză a rapoartelor Kroll, avocatul colaborează îndeaproape cu compania britanică QUITEL intelligence, care reunește un grup de profesioniști înalt calificați în domeniul informațiilor financiare și de afaceri și investigațiilor cazurilor de fraudă bancară.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















