Avocații lui Vlad Filat: Percheziții ILEGALE. Este ca și cum s-ar emite un nou mandat de arest în baza aceleiași hotărâri a Parlamentului
2132
Avocații liderului Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, afirmă că perchezițiile care au fost efectuate ieri-noapte și astăzi la domiciliul deputatului sunt ilegale.
Potrivit apărării, Vlad Filat are calitatea de deputat și beneficiază încă de imunitate parlamentară pentru alte acte procesuale repetate, cum ar fi percheziția repetată.
„Textul Constituţional nu distinge, aşa încât Hotărârea Parlamentului nr. 172 din 15 octombrie 2015 nu mai poate fi folosită pentru efectuarea unei noi percheziţii. Mandatul de percheziţie poate fi emis doar în temeiul art. 125 şi următoarele din Codul de Procedură Penală, fiind necesară îndeplinirea condiţiei presupunerii rezonabile care să rezulte din probele acumulate sau din materialele activităţii speciale de investigaţii.
În cazul unui deputat, acestea pot sta la baza cererii Procurorului General de ridicare a imunităţii. Or, motivele avute în vedere la data de 15 octombrie 2015 au condus deja la efectuarea unei percheziţii şi la emiterea unui mandat de arestare.
Aşa fiind, o nouă percheziţie trebuie să se bazeze pe motive noi, probe noi, care să fundamenteze presupunerea rezonabilă la care face referire art. 125 alin. 1 din Codul de Procedură Penală. Aceste motive trebuie prezentate procurorului General şi trebuie declanşată o nouă procedură de ridicare a imunităţii. Este ca și cum s-ar emite un nou mandat de arestare în baza aceleiași Hotărâri a Parlamentului”, se arată în comunicatul avocaților.
Avocatul Igor Popa își exprimă „îngrijorarea” vizavi de acțiunile Centrului Național Anticorupție, ale Procuraturii Anticorupție și ale judecătorului de instrucție ce le-a autorizat, „care sfidează de o manieră gravă legea și buna desfășurare a procesului penal și a justiției”.
Responsabila de la Serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție ne-a spus să apelăm la Procuratura Anticorupție pentru a a obține un comentariu la aceste acuzații, însă șeful acesteia, Adrian Popencu, nu ne-a răspuns la telefon.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















