AVOCATUL lui Petru Gâlcă, alias Micu, susține că acesta NU a fost eliberat din arest
6522
point.md Avocatul așa-numitului hoț în lege Petru Gâlcă, alias Micu, susține că acesta nu a fost eliberat din închisoare. Potrivit lui Roman Zadoinov, pe moment, clientul său este internat în Spitalul de psihiatrie din orășelul Codru, pentru a i se face unele investigații.
Zadoinov susține că, deși acesta urma să fie eliberat încă în luna noiembrie 2014, după ispășirea pedepsei, arestarea lui a fost prelungită „la cererea procurorului general, Corneliu Gurin”.
„A fost invocat motivul că dosarul acestuia, în care este cercetat pentru omor și șantaj, este încă în examinare, iar eliberarea lui ar putea duce la imposibilitatea examinării sau influențarea examinării dosarului. Mai mult, acesta a fost dus la Spitalul de Psihiatrie din orășeul Codru pentru a i se face unele investigații. Procurorii au constatat că acesta nu putea răspunde coerent la întrebările lor, fapt ce le-a strârnit unele neclarități”, a spus Roman Zadoinov.
Solicitată de Ziarul NAȚIONAL să comenteze acuzațiile lui Zadoinov, șefa Serviciului de presă al Procuraturii Generale (PG), Maria Vieru, a spus că „PG nu are instituție de detenție și nici nu dă indicații în dosarele care se află pe rol în instanțele de judecată”.
Avocatul mai susține că a contestat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) „arestul illegal” al lui Gâlcă.
Potrivit acestuia, clientul său este mereu urmărit „de către niște persoane suspecte” care au acces în spital și au avut acces și în penitenicar ori la ședințele de judecată ale acestuia.
„Nu știm cine sunt aceste persoane. Cert este că au acces oriunde se află Petru Gâlcă și nimeni nimic nu le întreabă. Au fost prețenții și la ședințele de judecată ale acestuia. Deși cazul era examinat cu ușile închise, persoanele respective au avut acces. Și în penitenciar îi verificau documentele, cine vine la el, ce face... tot pasul. Din câte am reușit să aflăm, Petru urma să fie răpit și dus în Transnistria, unde să fie în continuare deținut. De ce în Transnistria? Pentru că autoritățile de acolo nu pot fi controlate și nu se supun deciziilor CEDO”, a mai spus Zadoinov.
Menționăm că Petru Gâlcă a fost arestat în anul 2001. Acesta a fost acuzat de omor, șantaj și tâlhărie. Ulterior, Curtea de Apel l-a achitat, iar Curtea Supremă de Justiție (CSJ) l-a condamnat la detenție pe viață. Pe moment, sentința este cu suspendare până la finalizarea reexaminării cazului. Petru Gâlcă a stat deja după gratii 13 ani, fiind găsit vinovat de samavolnicie.
Inculpatul pledează în continuare nevinovat și spune că dosarul său este fabricat. Acesta susține că are niște documente importante pe care le va prezenta presei după eliberarea sa.
16.08.2018
10:02
13.05.2018
17:30
05.11.2017
15:01
17.09.2017
11:30
21.02.2017
20:01
14.05.2016
10:22
29.04.2016
10:16
14.03.2016
19:30
18.02.2016
09:37
21.01.2016
08:31
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















