Avertismentul unui general american: Europa riscă să suporte consecințele unui acord nefavorabil cu Rusia și căderea Ucrainei
3288
Generalul american în rezervă Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane din Europa, avertizează că încheierea unui acord dezavantajos privind încetarea războiului sau căderea Ucrainei va avea consecințe grave pentru Europa. Potrivit acestuia, în astfel de condiții, nu se va mai putea discuta despre reconstrucție, iar în câțiva ani Rusia ar putea reprezenta o amenințare pentru România, „dacă nu chiar mai devreme”.
„Europa va trebui să suporte consecinţele dacă se va încheia un acord prost sau dacă Ucraina cade. Alte milioane de refugiaţi vor veni în România, Polonia şi Germania. Nu va mai fi nicio speranţă pentru reconstrucţie, iar în câţiva ani Rusia o să vă bată la uşă, dacă nu chiar mai devreme”, a declarat Hodges.
Generalul subliniază că este crucial pentru Europa să sprijine serios Ucraina în lupta împotriva Rusiei, oferindu-i toate resursele necesare. El atrage atenția că în caz contrar, Rusia, care a atacat deja Ucraina, o țară europeană, ar putea să atace și Republica Moldova.
„Este în interesul Europei să se implice serios în a ajuta Ucraina să învingă Rusia şi să îi ofere Ucrainei tot ce are nevoie, de la putere economică, militară până la putere industrială. Au atacat Ucraina care este o ţară europeană, au atacat Georgia, cel mai probabil vor ataca Republica Moldova. Deja au întreprins acţiuni foarte periculoase de violare a spaţiului aerian, de sabotaj şi crime. Deja fac asta. Oamenii, inclusiv din România, trebuie să se trezească la realitatea ameninţării”, a explicat Hodges.
De asemenea, Hodges susține că Rusia va continua să submineze și să amenințe România, deoarece țara noastră este extrem de importantă pentru regiunea Mării Negre.
„Rusia vede cât este de importantă România pentru regiunea Mării Negre aşa că va face tot ce poate pentru a submina şi pentru a ameninţa România, fie direct, fie prin Republica Moldova. Cred că România trebuie să se uite la Republica Moldova ca la un model de societate care rezistă la presiuni incredibile şi care a reuşit să aibă alegeri de succes”, a adăugat generalul.
Hodges consideră că liderii autentici din România, care pun interesul țării mai presus de propriile interese, trebuie să acționeze cu scopul „de a câștiga încrederea votanților români”.
„Rusia a folosit tot felul de influenţe în alegerile din toată lumea. Scopul lor este să ne diminueze încrederea în instituţiile statului. Aici este punctul în care adevăraţii leaderi din România, cei care pun România pe primul loc mai presus de propriile interese, acest tip de leaderi trebuie să facă tot ce e necesar pentru a câştiga încrederea votanţilor români”, a concluzionat Hodges.
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















