Autoritățile le promit agenților economici că nu vor mai efectua controale abuzive: Ce prevede proiectul de lege votat în primă lectură de către deputați
1275
Antreprenorii din R. Moldova vor putea să conteste deciziile de control în instanță, iar abuzurile inspectorilor vor fi sancționate. Noile prevederi sunt incluse într-un proiect de lege votat astăzi în primă lectură de către Parlament, cu scopul de a dezvolta un sistem de control eficient și previzibil, de a reduce povara controlului, sancțiunilor inechitabile și corupția, dar și de a încuraja investițiile.
„Din păcate, controalele abuzive încă persistă. Nu asta vor antreprenorii noștri. Noi avem nevoie de controale transparente, clare și fără abuz”, a declarat viceprim-ministrul, Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, de la tribuna Parlamentului.
Potrivit lui Alaiba, modificările la legislație vor scădea timpului procedurilor de control cu cel puțin 74 de mii de om/ore pe an și vor duce la economii pentru antreprenori de cel puțin 71 de milioane lei anual. Reglementările date în același timp fiind diminuat semnificativ riscul de corupție.
Documentul mai prevede îmbunătățirea supravegherii interne a autorităților de control din partea Cancelariei de Stat, precum și o delimitare clară între „recomandări” și „indicații” oferite de inspectori, astfel încât antreprenorii să piardă mai puțin timp pentru înlăturarea și prevenirea încălcărilor.
Alte noutăți ale proiectului țin de unificarea planurilor de control, revizuirea condițiilor pentru control inopinat și includerea de temeiuri specifice pentru controlul asupra agenților economici care se eschivează intenționat de la controale. Totodată, a fost introdusă posibilitatea suspendării termenelor de control în anumite situații, precum așteptarea rezultatelor testelor de laborator.
Mai mult, în cazul contravențiilor, organul de control va activa în calitate de agent constatator și va verifica obiectele necesare pentru constatarea contravenției, fără atribuții largi de control.
Potrivit autorităților, reducerea poverii de control și reglementare poate genera economii pentru consumatori și mediul de afaceri în valoare de până la 1% din PIB anual, adică economii de circa 2,5 miliarde de lei anual.
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















