Stiri

AUDIO // A fost LANSATĂ încă o piesă în memoria victimelor tragediei din Colectiv

Monden 16.11.2015 17:31 Vizualizări1610

„ADIO”. Așa se numește o piesă lansată de interpreții Lorina, Radu Sârbu şi Juju, un omagiu adus victimelor tragediei din Colectiv.

„ADIO este o piesă cu un mesaj foarte puternic şi una dintre cele mai triste piese la care am lucrat în ultimul timp. Un cuvânt atât de scurt din doar 4 litere, ADIO, poate fi uneori extrem de dureros... Dar viaţa constă în lucruri bune şi mai puţin bune, iar noi trebuie să învăţăm să ne ridicăm la fiecare dată şi să mergem înainte, chiar dacă pare imposibil de multe ori. Am înregistrat piesa în această vară şi nu programam să o lansăm în perioada aceasta, dar în urma evenimentelor triste am hotărât să amânăm lansările care erau programate pentru perioada sărbătorilor de iarnă şi să aducem un omagiu celor care au pierdut oameni dragi şi pentru care cuvântul „ADIO” este mai mult decât 4 litere pe o coală de hârtie”, a declarat Radu Sârbu.

Piesa este o producţie „Rassada Music”, iar muzica şi textul au fost semnate de Radu Sârbu, Juju Jawdat şi Sianna.

Bilanţul incendiului din clubul Colectiv s-a dublat faţă de prima seară. 56 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma acestei tragedii, iar alte 12 rămân în stare critică şi gravă.

Autor: Daniela Hadei
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 26.10.2026 26.10.2026 12:22 634 Horoscopul zilei 26.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 27.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri