Au fost desemnaţi finaliștii. IATĂ care sunt cei mai TALENTAȚI tineri ai anului 2014
2576
Șase tineri s-au învrednicit, ieri-seară, de trofeul „Cel mai talentat tânăr al anului 2014”. Gala Premiilor pentru Tineret 2014 este unul din cele mai semnificative evenimente ale anului pentru tineret.
Pe lângă trofeu, șase din cei 28 de finaliști au primit și un premiu în valoare de 12 mii de lei fiecare.
La capitolul Știință și Tehnică, premiul a fost luat de către Oleg Palamarciuc, pentru lucrarea „Activizarea reactivilor organici prin coordonare pentru sinteza materialelor inovative”, iar Victoria Vudu - pentru cercetări ştiinţifice în domeniul medicinii dentare.
Sergiu Cogut a luat premiul pentru lucrarea „Dialogism: Polifonie, Carnavalesc” la capitolul Literatură și artă, iar Diana Văluţă - pentru albumul „Cântecul e toată viața mea”.
Pentru activism civic premiul a fost luat de Alexandru Işcenco, pentru realizarea unor activităţi de succes în domeniul antreprenoriatului social, iar Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale - pentru organizarea concursurilor de jocuri intelectuale şi consultarea tinerilor în practicarea jocurilor intelectuale.
Totodată, Ministerul Tineretului şi Sportului a oferit premii în scopul încurajării activităţii consiliilor locale pentru tineret din republică, a centrelor de resurse pentru tineret şi a specialiştilor de tineret.
Astfel, pentru participare activă la viaţa publică şi promovarea cetăţeniei active, a fost premiat Consiliul local al tinerilor din municipiul Chişinău cu zece mii de lei.
Pentru participare activă la implementarea politicilor de tineret la nivel regional și național a fost desemnat Centrul de resurse pentru tineret DACIA.
Pentru dedicaţie şi profesionalism au fost premiaţi specialiştii de tineret din administraţia publică locală de nivelul I Svetlana Budişteanu, specialist de tineret în cadrul primăriei satului Varniţa, raionul Anenii Noi, specialistul de tineret al anului 2014 din administraţia publică locală de nivelul II Tatiana Lazăr, specialist principal în domeniul tineret şi sport, Direcţia Raională de Învăţământ Tineret şi Sport din Raionul Ungheni, și o menţiune pentru Constantin Cociurcă, specialist în domeniul tineretului şi sportului în cadrul Aparatului Preşedintelui din raionul Călăraşi.
De asemenea, în cadrul ceremoniei a fost desemnată Capitala Tineretului 2015 - oraşul Sângerei, localitate în cadrul căreia pe parcursul unui an vor fi concentrate activităţile de tineret ale autorităţii publice locale, ONG-uri regionale şi naţionale, organizaţii internaţionale, precum şi ale Ministerului Tineretului şi Sportului.
Anterior, titlul de „Capitală a Tineretului” a fost deţinut de către oraşele Ungheni (2011), Cahul (2012), Ialoveni (2013), iar în anul curent – de Soroca.
Evenimentul este organizat anual pentru a încuraja participarea tinerilor în viaţa socială, economică, culturală şi politică a ţării.
17.01.2019
20:00
2440
Statistică îngrijorătoare // Tinerii americani se aşteaptă să moară înainte să-şi plătească datoriile la stat
16.01.2019
12:39
4663
Țigările electronice, RISC MAJOR pentru copii și tineri
06.08.2018
20:03
2347
VIDEO // Ce trebuie să ştii despre „In My Feelings”, noua provocare de pe net. Tot mai mulţi TINERI îşi riscă viaţa
01.08.2018
08:02
2393
800 de job-uri pentru tineri ABSOLVENȚI
20.07.2018
18:04
2419
VIDEO // Acești tineri MINUNAȚI sunt… FRAȚI
30.05.2018
19:01
2637
RUȘINOS // Englezii au făcut-o lată din nou! Au consumat prea mult alcool…
15.05.2018
19:00
2463
Ordinul nr. 5 din 1948 al SIGURANŢEI care a dus la ARESTAREA a peste 10.000 de tineri în NOAPTEA de 14 mai
13.04.2018
09:30
2469
Tineri celebri pe Instagram: Au murit după ce avionul PRIVAT s-a prăbușit
02.01.2018
17:30
2961
Patru tineri, uciși cu cuțitul la Londra
19.12.2017
16:40
2195
FOTO // Să vezi și să nu crezi: doi îndrăgostiți au slăbit împreună 181 kilograme!
318
Cursa globală pentru eticheta „fără AI”: cine certifică produsele cu adevărat create de oameni?
587
Șeful FCC din SUA amenință televiziunile critice față de Trump cu retragerea licențelor pentru modul în care relatează războiul cu Iranul
15.03.2026
18:21
602
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
716
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
706
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
752
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
742
Horoscopul zilei 15.03.2026
861
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
1240
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
905
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
1144
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
964
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
1138
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
1038
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
2206
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
914
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
945
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1352
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
1185
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1294
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
1066
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
1145
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
1010
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
984
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
967
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














