ATENȚIE, condiții NOI: Cum pot călători cetățenii R. Moldova în Federația Rusă, Franța și Marea Britanie
4707
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a reactualizat datele privind condițiile de călătorie spre Federația Rusă, Marea Britanie și Franța, îndemnând cetășenii R. Moldova să le consulte înainte de a planifica o călătorie pe teritoriul acestor state.
Cum călătorim în Federația Rusă
Din 8 decembrie 2021, au fost actualizate măsurile aplicabile traficului aerian pentru accesul pe teritoriul Federației Ruse pentru cetățenii străini (Rezoluția medicului sanitar-șef o puteți găsi AICI).
Toți pasagerii sunt obligați să prezinte la înregistrare un test RT-PCR cu rezultat negativ, efectuat în ultimele 72 de ore până la zbor, indiferent dacă dispun sau nu de certificat de vaccinare.
Rezultatul testului să poată fi citit prin intermediul aplicației mobile «Путешествую без Covid-19», care va genera un Cod QR verde.
La sosire în Federația Rusă, pasagerii vor completa un „Formular de aplicare”, care poate fi descărcat AICI.
Cum călătorim în Marea Britanie
Din 7 decembrie 2021, au fost actualizate măsurile aplicabile traficului aerian pentru accesul pe teritoriul Marii Britanii.
Toți pasagerii, indiferent de statutul de vaccinare, sunt obligați să prezinte la înregistrare, dovada testului RT-PCR cu rezultat negativ, efectuat în ultimele 72 de ore până la zbor sau test rapid antigen (TRAg) cu rezultat negativ efectuat în ultimele 48 de ore până la zbor.
Testul se va prezenta în limba engleză.
CITIȚI și IMPORTANT // Cetățenii din R. Moldova care merg în România trebuie să prezinte la frontieră un test NEGATIV la COVID, chiar dacă sunt vaccinați: Precizările Ambasadei României
Cum călătorim în Franța
Din 4 decembrie 2021, au fost actualizate măsurile aplicabile traficului aerian pentru accesul pe teritoriul Franței.
Republica Moldova este inclusă în lista țărilor cu risc sporit - zona roșie!
Toți pasagerii, inclusiv cei vaccinați, sunt obligați să prezinte la înregistrare, dovada testului RT-PCR cu rezultat negativ, efectuat în ultimele 72 de ore până la zbor sau test rapid antigen (TRAg) cu rezultat negativ efectuat în ultimele 48 de ore până la zbor.
Persoanele nevaccinate (Pasaport moldovenesc /românesc):
- pot călători spre Franța doar cu motiv esențial, acestea sunt descrise în „Attestattion de entree …” și doar dacă se încadrează în lista acestor motive;
- obligatoriu completează /semnează declarația „Travel certificate ….” unde sunt indicate toate motivele esențiale, acceptate de către Franta la moment, pentru accesul persoanelor care vin din zona roșie;
- completează declarația despre lipsa simptomelor „Statement of honour ..” și declarația PLF;
- trebuie să prezinte un test negativ PCR sau antigen – efectuat max cu 48 de ore înainte de zbor;
- la sosire sunt testați repetat și intră în carantină pentru 10 zile.
Persoanele vaccinate:
- pot călători spre Franta fără a avea un motiv esențial;
- trebuie să prezinte dovada vaccinării și un test negativ PCR sau antigen efectuat cu cel mult 48 ore înainte de zbor;
· *Schema de vaccinare este considerată completă la 28 de zile de la administrarea dozei unice pentru vaccinul Janssen (Johnson & Johnson), iar pentru vaccinurile Pfizer /Comirnaty, Moderna, AstraZeneca / Vaxzevria / Covishield - la 7 zile de la imunizare;
· administrarea celei de-a doua doze (7 zile de la prima doză - în cazul persoanelor ce au fost bolnave de Covid);
- completează declarația despre lipsa simptomelor „Statement of honour ..” și declarația PLF;
· Copiii de pină la 12 ani sunt exceptați de la prezentarea testelor negative!
14.03.2026
03:09
283
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
255
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
241
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
408
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
373
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
480
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
452
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
542
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
493
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
512
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale

407
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
371

16:40
564
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
586
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
613
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
566
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
698
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
980
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
711
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
600
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
590
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
687
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
640
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
638
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
718
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
646
Horoscopul zilei 13.03.2026
12.03.2026
21:53
670
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
771
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi