O țară din Est anunță că va INTENSIFICA suportul pentru R. Moldova
3641
gov.md Japonia va continua să sprijine R. Moldova prin acordarea de granturi și credite perferențiale, precum și asistență tehnică în realizarea proiectelor ce vizează modernizarea sistemului de sănătate, dezvoltarea sectoarelor agroalimentar și energetic. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întrevederi între viceministrul pentru Afaceri Externe din Japonia, Takao Makino, și premierul Iurie Leancă.
Oficialul nipon a precizat că vizita sa în R. Moldova se înscrie în turul pe care îl întreprinde în ţările GUAM, în scopul identificării sferelor de intensificare a colaborării şi acordării asistenţei, în vederea asigurării stabilităţii şi dezvoltării statelor din regiune, inclusiv a R. Moldova.
Premierul Iurie Leancă și-a exprimat gratitudinea pentru asistenţa tehnică şi financiară substanţială a Japoniei, inclusiv pentru asistenţa financiară nerambursabilă în valoare de circa 93 de milioane de dolari, oferită până acum pentru realizarea proiectelor de dezvoltare. Prim-ministrul a menţionat că Guvernul de la Chişinău pledează pentru extinderea cooperării bilaterale în diverse domenii, prin elaborarea şi realizarea proiectelor şi programelor reciproc avantajoase.
25.06.2019
13:11
14.01.2019
17:16
12.01.2019
08:50
31.12.2018
10:01
27.12.2018
17:40
08.12.2018
09:00
07.12.2018
14:31
21.11.2018
19:03
06.08.2018
18:06
17.07.2018
09:30
13.07.2018
08:30
30.05.2018
17:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















