Așa-numitul reprezentant al regiunii transnistrene în Federația Rusă cere mai mulți pacificatori ruși în Zona de Securitate: Asociația „Promo-LEX” amintește incidentele grave din regiune, produse cu implicarea acestora, inclusiv omoruri la Nistru
2008
REN TV
Militarii ruși din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, așa-numita misiune de pacificare din Zona de Securitate, au fost implicați, în ultimele trei decenii, în numeroase incidente grave produse în Transnistria, inclusiv în omorul tânărului de 18 ani Vadim Pisari, produs pe 1 ianuarie 2012, împușcat de paricifatorul rus Veaceslav Cojuhari la postul de control nr. 9 Vadul lui Vodă.
Cu toate acestea, Leonid Manakov, așa-numitul reprezentant al regiunii transnistrene în Federația Rusă, a justificat, în cadrul unui interviu pentru RIA Novosti, publicat luni, 8 mai, necesitatea creșterii numărului de pacificatori ruși în Zona de Securitate.
„Forțele de menținere a păcii sunt principalul factor de securitate pe Nistru și principalul obstacol pentru capetele fierbinți de la Chișinău și Kiev. Misiunea de menținere a păcii a Rusiei împiedică orice plan și pregătire militară a R. Moldova împotriva Transnistriei”, a declarat Leonid Manakov pentru RIA.
Asociația „Promo-LEX” a calificat declarațiile lui Manakov drept narațiuni false și manipulatoare, încurajând autoritățile constituționale de la Chișinău să depună eforturi pentru modificarea formatului de pacificatori în Republica Moldova într-o misiune civilă internațională.
„Promo-LEX” a enumerat mai multe incidente legate de intimidarea apărătorilor drepturilor omului, intimidarea jurnaliștilor, rețineri ilegale, omor de persoane etc., comise de către reprezentanții ruși ai misiunii de pacificare de pe Nistru.
„Câteva dintre cele mai importante cazuri se referă la reținerea ilegală a jurnaliștilor Viorica Tataru și Andrei Captarenco în iulie 2020, precum și februarie 2021 sub pretextul presupusei „filmări ilegale” în perimetrul postului de pacificatori. Un alt caz se referă la dubla reținere, pe 12 și 14 septembrie 2022, a veteranului războiului de pe Nistru, Gurie Popa, la postul de pacificare de la Gura Bîcului. Motivele reținerii nu au fost clare. Anterior s-au produs incidente grave cu implicarea pacificatorilor ruși. Astfel, la data de 19 iulie 2005, la postul de pacificare de la Vadul lui Vodă au fost reținuți ilegal doi membri ai Asociației Promo-LEX, Ion Manole și Alexandru Postica. Tot aici, la 1 ianuarie 2012, un pacificator rus, utilizând arma din dotare, l-a omorât pe Vadim Pisari. Ambele situații au fost examinate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar Federația Rusă a fost condamnată pentru încălcarea dreptului la viață și la libertatea și siguranța persoanei”, amintește „Promo-LEX”.
Potrivit Asociației, cel mai recent caz s-a produs pe 5 mai curent, când activistul Anatol Mătăsaru a fost reținut de către militarii ruși din cadrul Misiunii de Pacificare de la postul nr.11, în apropiere de localitatea Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, pentru că ar fi filmat pe teritoriul postului. Acesta a fost eliberat după 5 ore de detenție, după intervenția autorităților constituționale.
„Asociația „Promo-LEX” reiterează că, din punct de vedere al respectării drepturilor omului, formatul actual al misiunii de pacificare este unul impropriu și depășit. Asociația „Promo-LEX” a elaborat în 2015 un studiu privind Statutul forțelor pacificatoare în dreptul internațional: cazul Republicii Moldova, elaborând recomandări valoroase pentru autoritățile constituționale ale Republicii Moldova. La opt ani distanță, constatăm că acele recomandări sunt la fel de actuale și încurajăm instituțiile relevante să le realizeze sau să insiste asupra realizării lor. Modificarea formatului de pacificatori în Republica Moldova într-o misiune civilă internațională este necesară pentru a contribui la garantarea și asigurarea drepturilor omului în acest teritoriu. În contextul deselor declarații false și manipulatorii despre situația din regiunea transnistreană, încurajăm autoritățile constituționale să depună eforturi sporite pentru combaterea imediată și punctuală a acestora”, este solicitarea adresată de către „Promo-LEX” autorităților R. Moldova.
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















