Artistul care a creat o şcoală

Igor Vieru: „Manole”

Opinie // Plasticianul Igor Vieru rămâne actual pentru că e naţional

Artele plastice din a doua jumătate a secolului XX s-au remarcat prin nume de rezonanţă ale unor mari artişti, precum Valentina Rusu-Ciobanu, Eleonora Romanescu, Mihail Grecu ş.a., printre aceştia înscriindu-se şi Igor Vieru. În incinta Muzeului Naţional de Artă a fost vernisată o expoziţie care cuprinde întregul demers artistic al plasticianului, cu cele mai reprezentative lucrări grafice şi în ulei ale acestuia, dar şi cu lucrări expuse în exclusivitate (din colecţiile muzeului), în contextul comemorării pictorului la 90 de ani de la naştere.

Ce spun criticii de artă

În opinia directorului Muzeului Naţional de Artă, Tudor Zbârnea, Igor Vieru „este unul dintre reperele picturii naţionale, un artist de excepţie care are foarte multe lucrări monumentale”. „Este unul din pedagogii direcţi ai Şcolii noastre de Artă. A fost pedagog la liceul care-i poartă astăzi numele, Liceul Academic „Igor Vieru”. Are mulţi elevi, cum sunt Simion Zamşa, Ghenadie Ticiuc, Sergiu Fusu şi mulţi alţii, care au devenit artişti consacraţi. Igor Vieru este un artist care a creat o şcoală.”

Criticul de artă Tudor Braga îl compară sub aspectul tragismului cu doi dintre cei mai mari pictori din istoria artei, Rembrandt şi Van Gogh: „E suficient aici să inserăm corespondența pe care a avut-o atunci când a plecat din satul natal în partea dreaptă a Prutului”. Atelierul lui Igor Vieru era mult mai mult decât un simplu atelier de lucru, pictorul transformându-l într-un spaţiu cultural în care se intersectau artele şi în care promova tinerele talente. „În atelierul maestrului Vieru am ascultat-o prima dată pe interpreta Maria Codreanu”, se va confesa criticul.

La umbra marelui artist, sau umăr la umăr?

Simion Zamşa, unul dintre ucenicii din prima promoţie ai pictorului Vieru, devenind peste ani profesor, a înţeles că, dacă nu l-ar fi avut ca dascăl la acea vreme, parcursul său ca artist ar fi fost altul. „Dacă nimeream în mâinile câtorva colegi de-ai noştri, cred că eram distrus complet. Acum, Liceul „Igor Vieru” nu mai este ce a fost... Pedagogii de acolo nu mai au grija faţă de individuum, cum o făcea Vieru. Timpurile s-au schimbat, dar nu spre bine”, este de părere graficianul Simion Zamşa. Profesorul Vieru a fost unul dintre puţinii care le vorbea elevilor de la egal la egal, încă din clasa a cincea, când aceştia nu cunoşteam specificul meseriei. „Ne venea a râde când ne spunea că învaţă de la noi. Era extraordinar ceea ce făcea el cu noi, din noi. Era atât de atent şi atât de sensibil faţă de fiecare, chiar dacă eram foarte diferiţi. Vieru, aşa cum îl ţin minte, era cel mai grijuliu profesor pe care l-am avut. Avea întotdeauna grijă de felul fiecăruia de a vedea lucrurile şi a încercat să vadă şi să descopere în fiecare personalitatea şi filonul personal. El îşi cerea scuze când se apropia de lucrare: „Îmi cer scuze, nu vreau să-ţi stric lucrarea”. De la el am aflat de arta românească, de „rădăcini”. El ne aducea cărţi pe care nu le găseam în bibliotecă şi discutam ore întregi despre artă.”

Un artist bun rezistă în timp

O parte din picturile lui Igor Vieru surprind spiritul epocii în care au fost realizate: ţărani în îmbrăcăminte specifică unor vremuri apuse, lanuri de grâu, pluguri, boi ş.a. În acest sens, este justificat să ne întrebăm în ce măsură asemenea lucrări îşi păstrează actualitatea şi cum se încadrează în tendinţele moderne ale artelor plastice astăzi. În pofida faptului că plasticianul a fost foarte sensibil la valorile naţionale şi uneori s-a întâmplat poate să se apropie excesiv de nişte simboluri sau tradiţii, încât să începem „să-l suspectăm de anumite superficialităţi legate de etnografie, dânsul a căutat prin limbajul său artistic să depăşească orice zonă a ilustrativului”, este de părere criticul de artă Tudor Zbârnea. În context, amintim lucrările „Despre cai şi ape”, „Toamna la Cernoleuca”, „Nucari”.

Graficianul Simion Zamşa îl caracterizează drept „cel mai naţional dintre toţi artiştii noştri”, prin calificativul „naţional” având în vedere: rădăcini, tradiţie şi viitor. În opinia dumnealui, Igor Vieru „încă nu este apreciat la justa valoare”, iar ceea ce ne împiedică să o facem este orgoliul: „Orgoliul e boala noastră, a basarabenilor. E un specific al nostru, pe care l-aş atribui provincialismului din noi”.

Igor Vieru, date biografice

Se naşte la 23 decembrie 1923, în satul Cernoleuca, Donduşeni. Tatăl lui, Dumitru, pe lângă multe alte meserii, mai avea şi pasiunea desenului. Mama sa, Ana, era îndrăgostită de arta populară. Absolvă şcoala primară, intră la gimnaziul din satul vecin, Climăuţi. Greutăţile vieţii însă îl impun să-şi întrerupă învăţătura şi să plece în România, unde face liceul şi munceşte în mai multe locuri, pasiunea de bază rămânând arta plastică. Revine în Basarabia în 1944. Se angajează profesor de desen şi de limba franceză la Horodişte. În 1946 se înscrie direct în anul trei la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău. În 1953 debutează la o expoziţie republicană cu pânza „Ion Creangă ascultând poveştile lui moş Bodrângă”. Această lucrare îi permite să-şi croiască drum spre Uniunea Artiştilor Plastici din URSS, devenind membru al acesteia. Din 1957 se stabileşte la Chişinău. Lucrează un timp redactor artistic la revista „Chipăruş”. Mai târziu e numit director al Muzeului de Arte Plastice. Din 1970 predă la Colegiul de arte plastice „I. Repin” şi la Școala-internat de arte plastice. Se stinge din viaţă la 24 mai 1988, după o boală îndelungată.