Armata SEPARATISTĂ de la Tiraspol se dezintegrează! Bărbații din Transnistria fug peste graniță, în Ucraina, să nu fie recrutați de Tiraspol
3137
Ministerul Apărării din Ucraina a declarat că bărbații din Transnistria, care ar putea fi mobilizați, fug peste graniță în țara deja măcinată de război, Ucraina.
„Contingentul de forțe rusești existent în așa-numita republică moldovenească nistreană, de fapt zona ocupată a Republicii Moldova, nu este suficient pentru acțiuni ofensive efective din direcția transnistreană până în Ucraina. Dar în ceea ce privește provocările, acestea sunt posibile. S-a spus în repetate rânduri, și nu este un secret, că răspunsul Ucrainei la astfel de provocări va exista și va fi decisiv”, a declarat Andrei Iusov, reprezentant al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina.
Potrivit acestuia, autoritățile din Republica Moldova au avertizat separatiștii de la Tiraspol împotriva încălcărilor legii, prin urmare populația Transnistriei și militarii transnistreni cu cetățenie rusă sunt bine informați despre consecințe, scrie Ukrinform, conform defenseromania.
La întrebarea dacă militarii de pe teritoriul Transnistriei ştiu cum să acţioneze în cazul unui apel de la Kremlin de a începe provocări militare, Iusov a declarat că: „Ei ştiu ce li se cere să facă, de aceea potenţialii mobilizaţi astăzi părăsesc activ teritoriul republicii moldovenești nistrene ”.
Rusia creează tensiune în jurul R. Moldova și al Transnistriei nerecunoscute internațional, în primul rând pentru a distrage atenția de la războiul din Ucraina și, în al doilea rând, pentru a veni cu o „victorie” în fața poporului rus, se arăta într-o analiză a oficialilor ucraineni.
19.02.2026
01:45
2
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
141
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
232
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
332
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
286
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
352
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
724
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
551
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
420
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
476
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
19.02.2026
00:52
45
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
219
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
322
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
275
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
344
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
714
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
544
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
411
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
467
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
385
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
18.02.2026
18:34
423
Erdogan nu merge la Consiliul de Pace de la Washington: Turcia trimite pe Hakan Fidan să ceară măsuri ferme pentru Gaza
18.02.2026
18:19
397
Ministru rus avertizează: serviciile străine ar avea acces la mesajele soldaţilor ruşi de pe Telegram, dar aplicaţia nu va fi încă blocată în armată
18.02.2026
18:07
452
Poluarea aerului crește direct riscul de Alzheimer, mai ales la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral
18.02.2026
17:59
448
MEC lansează Planul 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în școli și în rândul refugiaților din Republica Moldova
18.02.2026
17:21
463
Secție închisă temporar, directoare demisionară și investiții de 9 milioane lei la Spitalul Raional Nisporeni după depistarea neregulilor sanitare
18.02.2026
16:51
506
Negocieri dificile la Geneva între Ucraina, Rusia și SUA: progrese limitate, divergențe majore pe teritorii și Zaporojie, în timp ce Moscova anunță cucerirea a două sate în Ucraina
18.02.2026
16:46
446
Moldova și Republica Coreea extind parteneriatul pentru modernizarea infrastructurii medicale
18.02.2026
15:49
605
„Suveraniști” din R. Moldova, puși la punct după ce au pus la îndoială întâlnirea dintre Rubio-Sandu: „Nu investești 166,5 milioane USD pentru securitate și 250 de milioane USD pentru sediul ambasadei într-o regiune care nu prezintă interes”
18.02.2026
15:08
1365
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
18.02.2026
14:46
612
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
18.02.2026
14:28
662
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
18.02.2026
13:59
566
Microplasticele din aer, nou pericol pentru plămâni: inflamații, leziuni și risc crescut de cancer respirator
18.02.2026
13:54
600
Pierderea cromozomului Y la bărbaţi, legată de boli grave, cancer şi scăderea speranţei de viaţă
18.02.2026
13:39
490
Analizele de sânge de rutină pot depista mai devreme riscul de insuficiență renală la pacienții cu diabet
18.02.2026
13:19
497
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
Un medic suedez a DEZVĂLUIT care sunt cele 10 reguli ca să TRĂIEŞTI MULT și să nu te îmbolnăvești
Înlocuiește cafeaua și abundă în minerale. Remediul cu care romanii își curățau sângele
Remediu SUPREM pentru boli grave, este antitumoral și oprește procesul de îmbătrânire. Are mai mulți aminoacizi decât carnea
Abuzezi de Facebook? Eşti mai predispus să-ţi PĂRĂSEȘTI partenerul real!
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.04
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














