Ţara care ar putea lansa VACCINUL împotriva coronavirusului cu câteva luni mai devreme decât era preconizat
1360
Un vaccin COVID-19 susţinut de guvernul indian ar putea fi lansat încă din februarie, cu luni mai devreme decât era de aşteptat, deoarece studiile din ultima etapă încep luna aceasta şi până acum au arătat că este sigur şi eficient, a declarat un cercetător din guvern, relatează Reuters, citat de mediafax.ro.
Bharat Biotech, o companie privată care dezvoltă COVAXIN împreună cu Consiliul Indian de Cercetare Medicală (ICMR), condus de guvern, spera să lanseze vaccinul doar în al doilea trimestru al anului viitor.
„Vaccinul a demonstrat o eficacitate bună”, a declarat joi cercetătorul senior ICMR Rajni Kant, care este, de asemenea, membru al grupului de lucru pentru COVID-19.
„Se aşteaptă ca până la începutul anului viitor, în februarie sau martie, să fie disponibil ceva.”
O lansare în februarie ar face din COVAXIN primul vaccin fabricat în India care va fi lansat.
Kant, care este şeful celulei de gestionare, politică, planificare şi coordonare a cercetării ICMR, a declarat că Ministerul Sănătăţii trebuie să decidă dacă vaccinurile se pot administra populaţiei chiar şi înainte de finalizarea studiilor din etapa a treia.
„Poate exista un anumit risc. Dacă sunteţi gata să vă asumaţi riscul, puteţi lua vaccinul. Dacă este necesar, guvernul se poate gândi să administreze vaccinul într-o situaţie de urgenţă,” a spus Rajni Kant.
Ministrul Sănătăţii, Harsh Vardhan, a declarat în septembrie că guvernul ia în considerare acordarea unei autorizaţii de urgenţă pentru un vaccin COVID-19, în special pentru persoanele în vârstă şi persoanele care au un loc de muncă cu risc ridicat de contaminare.
Cazurile de infecţii cu coronavirus din India au crescut joi cu 50.201, ajungând la 8,36 milioane, al doilea bilanţ după Statele Unite. Decesele au crescut cu 704, totalul fiind acum de 124.315. Creşterea zilnică a infecţiilor şi a deceselor a încetinit la mijlocul lunii septembrie.
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
03.08.2026
21:23
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:45
03.08.2026
18:25
03.08.2026
18:09
03.08.2026
17:54
03.08.2026
17:53
03.08.2026
17:19
03.08.2026
17:04
Iranul recunoaște că era gata să lovească trei ținte din Ucraina, dar a dat înapoi după intervenția Kievului
Dronă ucraineană lovește o plajă aglomerată de la Marea Neagră: șapte morți, dintre care trei copii, și 40 de răniți în sudul Rusiei
Boris Nadejdin, opozant al războiului din Ucraina și desemnat „agent străin”, a fugit din Rusia și anunță din Franța: „Sunt viu și liber”
Polonia atacă în instanță obligația de a plăti 1,3 miliarde de euro către Pfizer pentru 64 de milioane de doze de vaccin Covid-19
















