APE: Discursul lui Dodon la Adunarea Generală a ONU, o mostră de lașitate și fariseism

În opinia lui Igor Dodon, participarea la lucrările sesiunii Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU) constituie un privilegiu. În calitatea sa de președinte al Republicii Moldova, el s-a bucurat de acest privilegiu de două ori, la 26 septembrie 2019 și, recent, la 23 septembrie 2020. Cu regret, de fiecare dată, el a transformat acest privilegiu în mostre de lașitate și fariseism.

Dodon a eșuat să înțeleagă că discursul unui șef de stat la Adunarea Generală a ONU nu este doar un privilegiu, este, de asemenea, o mare responsabilitate și o oportunitate unică de a transmite întregii comunității internaționale mesaje clare și răspicate despre provocările existențiale ale țării, solicitând-i, totodată, susținerea pentru depășirea lor.

Spre deosebire de Dodon, președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, și prim-ministrul Georgiei, Giorgi Gakharia, nu au ratat această oportunitate. Ambii au acționat ca adevărați Oameni de Stat și, nicidecum, ca portavoce a unei puteri străine. Ei au reprezentat cu demnitate interesele statelor lor și au avut curajul să vorbească fără ambiguități despre violarea independenței, suveranității și integrității lor teritoriale de către Rusia, care în calitatea sa de membru permanent al Consiliului de Securitate ar trebui să garanteze respectarea principiilor fundamentale ale Cartei ONU, printre care „renunțarea la amenințarea sau utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a oricărui stat”.

În discursurile lor, președintele Ucrainei și prim-ministrul Georgiei au solicitat, fără eufemisme, susținerea Adunării Generale ONU pentru a determina Federația Rusă să pună capăt ocupației ilegale a teritoriilor naționale, să-și retragă munițiile și trupele din teritoriile ocupate, să stopeze exercițiile militare ilegale și trasarea ilegală a frontierelor, să restabilească controlul deplin asupra frontierelor naționale, să restaureze suveranitatea și integritatea teritorială a statelor lor, să înceteze încălcarea flagrantă a drepturilor omului în teritoriile ocupate și să respecte dreptul și angajamentele internaționale, în primul rând principiile Cartei ONU, care anul acesta aniversează 75 de ani.

La rândul său, Igor Dodon a făcut exact contrariul. În discursul său, el s-a adresat Adunării Generale a ONU prin prisma intereselor Federației Ruse în regiune și nicidecum ale Republicii Moldova. În primul rând, Dodon a vorbit despre neutralitatea permanentă, însă a uitat cu desăvârșire să ceară Moscovei să respecte această neutralitate, îndeplinind angajamentele sale internaționale, asumate la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999, de a-și retrage complet și necondiționat trupele și munițiile staționate ilegal pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, el a ignorat Rezoluția Adunării Generale a ONU din 22 iunie 2018 prin care Rusei i s-a cerut exact același lucru. Mai mult decât atât, Dodon nu a scos un cuvânt despre necesitatea transformării actualei misiuni de pacificare ruse într-o misiune internațională de observatori civili cu un mandat ONU. Această transformare este, de fapt, o condiție esențială pentru facilitarea procesului de soluționare politică a conflictului și, în cele din urmă, de reintegrare a țării.

Dodon a pus nesoluționarea conflictului transnistrean pe seama lipsei „voinței politice corespunzătoare din partea unor actori implicați, prin existența intereselor economice tenebre ale unor cercuri din diferite țări ale regiunii în care ne aflăm, dar și prin caracterul geopolitic puternic pronunțat al problemei transnistrene”. Dar cine sunt acești actori? UE si SUA care sunt doar observatori în formatul de consultări „5+2” și finanțează firavele măsuri de promovare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului sau Rusia care își arogă statutul de mediator și garant, boicotează consultările în formatul „5+2”, organizează aplicații militare ilegale în Zona de Securitate și subvenționează economic și financiar regimul separatist de la Tiraspol? Sunt de vină oare doar „cercurile cu interese economice tenebre din diferite țări ale regiunii”?

Bineînțeles, nu! Dodon din nou trișează. De vină sunt, de asemenea, „cercurile tenebre” din Republica Moldova care patronează activitățile de contrabandă, fiind tolerate/protejate de stat. De vină este chiar actuală guvernare care subvenționează economic secesionismul transnistrean, procurând energie electrică produsă în regiunea transnistreană cu gaz natural rusesc pe care tot Republica Moldova va urma să-l achite. De altfel, Dodon nu a pomenit un cuvânt în discursul său despre înrobirea economică a Republicii Moldova de către Rusia prin intermediul datoriilor de peste 7 miliarde USD acumulate de regimul de la Tiraspol pentru consumul de gaz natural furnizat de „marele partener strategic” din Est.

Fariseic, Dodon a chemat actorii angajați în formatul „5+2” să dea dovadă de abordări constructive în identificarea unei soluții finale a conflictului transnistrean. În realitate, Rusia este unicul actor care boicotează premeditat acest format, pentru că nu are niciun interes să soluționeze acest conflict atâta timp cât nu vor fi acceptate garanțiile de securitate dorite de ea, or acestea includ garantarea internațională, în primul rând de către Rusia, a statutului de neutralitate permanentă a viitorului stat reintegrat. Or, acceptarea acestei condiții va însemna drept de veto acordat Moscovei asupra politicii externe și securității Republicii Moldova.

De asemenea, în discursul său, Dodon nu a spus un cuvânt despre încălcarea flagrantă a drepturilor omului în regiunea transnistreană de către regimul separatist și implicit de către Rusia care îl susține militar, politic și economic. El doar și-a exprimat docil regretul că „situația pandemică generată de COVID-19” a creat noi obstacole în calea liberei circulații a persoanelor, bunurilor și serviciilor între cele două maluri ale râului Nistru, care „influențează negativ asupra drepturilor omului”...

În realitate, „situația pandemică” a fost exploatată de regimul separatist, cu îngăduința Moscovei, pentru a-și extinde „frontierele administrative” și consolida controlul asupra localităților din stânga Nistrului aflate încă sub jurisdicția autorităților constituționale. Nici sfidarea flagrantă a drepturilor omului în regiunea transnistreană nu este generată de COVID-19, ci de esența antidemocratică a regimului de la Tiraspol susținut și protejat militar de Rusia. Discriminarea școlilor cu predare în grafie latină în regiunea transnistreană este cel mai grăitor exemplu în acest sens.

Dodon nu a rostit un cuvânt despre violarea constantă a drepturilor omului de către regimul separatist și nici nu a solicitat susținerea Adunării Generale a Națiunilor Unite pentru a determina autoritățile ruse să se conformeze deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care Rusia a fost condamnată pentru violarea dreptului la instruire, la respectarea vieții private și de familie, dar și a dreptului la libertate și siguranță ale profesorilor, angajaților, elevilor și părinților ai școlilor cu predare în grafie latină în regiunea transnistreană.

În schimb, Dodon nu a uitat să pomenească despre politica sa externă (dez)echilibrată care a prejudiciat enorm credibilitatea externă a țării noastre și a răcit considerabil relațiile sale cu UE, SUA, România și Ucraina, precum și să promită Moscovei că Republica Moldova va rămâne mereu neutră și nu va susține sancțiunile UE și SUA impuse Rusiei pentru a o determina să renunțe la agresiunea militară împotriva Ucrainei, să înceteze ocuparea Crimeei și să respecte angajamentele internaționale și principiile fundamentale ale Cartei ONU. De asemenea, el a asigurat Rusia că nu va susține sancțiunile occidentale împotriva regimului Lukașenko din Belarus care violează drepturile și libertățile democratice ale poporului belarus, drepturi și libertăți care se află la temelia relațiilor noastre cu UE și SUA.

Cu regret, Dodon nu a înțeles că credibilitatea unei „politici externe echilibrate” nu rezidă în statutul de neutralitate al țării, ci în principiile și valorile pe care se fundamentează respectiva politică, Or, din declarațiile sale la Adunarea Generală a ONU, deducem foarte clar că „politica externă echilibrată” promovată de el are la bază un singur principiu statornic: loialitatea totală față de interesele Rusiei în regiune.

Text semnat de Ion Sturza, președintele Asociației de Politică Externă (APE), și Victor Chirilă, director executiv al APE