CAMPANIE // Pacienții să nu DEA, iar medicii să nu IA mită!
2232
Campanie // „Pacienții asigurați nu trebuie să achite nimic suplimentar, statul a achitat deja pentru ei”.
Pedepse grele pentru medicii care iau mită și pacienții care o oferă, precum și un sistem medical fără corupție. Cel puțin, asta își propun să obțină Ministerul Sănătății și Compania Națională de Asigurări în Medicină care au lansat, astăzi, o campanie cu genericul „Asigurarea medicală te protejează. Nu da mită!”.
Închisoare până la șase ani
Potrivit oficialilor, campania are drept scop informarea populației și combaterea plăților informale, darea și luarea de mită în sistemul sănătății.
În cadrul campaniei, cetățenii vor fi informați despre faptul că, atunci când dau mită, sunt la fel de vinovați ca și cei care iau mită. „Dacă oferi mită unui angajat al instituției medicale, riști până la 6 ani de închisoare, conform Art. 325 al Codului Penal”, scrie pe un pliant care va fi distribuit în cadrul campaniei. Pentru a combate plățile informale, oamenii trebuie să știe că taxa și orice alte plăți pentru serviciile medicale se achită doar în casa instituției și se cere bon de plată. Orice taxă fără bon de plată se consideră ilegală.
Majoritatea cetățenilor – asigurați medical
Astfel, în toate instituțiile medicale și în locurile publice vor fi plasate afișe și panouri de informare cu mesaje anticorupție. În același timp, mesajul va fi susținut prin realizarea și difuzarea spoturilor audio și video.
„În prezent, mita este un fenomen absurd la noi în țară. De ce se oferă mită, dacă 83,7% dintre cetățenii țării sunt asigurați cu servicii medicale? Pentru aceste asigurări s-au investit 5 miliarde 400 de milioane de lei. Pacienții asigurați nu trebuie să achite nimic suplimentar, statul a achitat deja pentru ei. Un studiu ne arată că 16,12% dintre cetățeni achită serviciile medicale primare, chiar dacă sunt asigurați, iar alți 30% sunt obligați să achite în spitale. Această campanie își propune să protejeze cetățenii asigurați și, în același timp, să avem o participare din partea lor”, a declarat ministrul Sănătății, Andrei Usatâi.
Alertați autoritățile!
Ministrul a specificat că printre cauzele luării de mită se numără lipsa transparenței, ignoranța pacienților și lipsa accesului la informație. „Mai multe spitale au fost asigurate cu suport tehnic performant, achitat din banii publici. De ce oamenii asigurați trebuie să plătească suplimentar sau să aștepte așa-zisele rânduri pentru a primi consultațiile necesare? Cetățenii trebuie să știe că sunt protejați și să alerteze autoritățile atunci când este cazul. Să solicite de la medici prezentarea acelei liste, dacă ea există. Pacienții asigurați nu trebuie să achite nici pentru tratament”, a mai adăugat Usatâi.
Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Mircea Buga, consideră că această campanie va fi una crucială pentru societatea noastră și urmărește scopul ca pacienții să-și cunoască drepturile. „Ne dorim un răspuns și conlucrare din partea cetățenilor. Vrem ca pacienții și lucrătorii medicali să cunoască riscurile mitei. Nu se achită atunci când pacientul se prezintă cu polița de asigurare sau biletul medical”, a menționat Buga.
Potrivit ministrului Sănătății, în ultimii patru ani salariul medicilor s-a majorat cu aproximativ 41%, iar pentru viitor se preconizează și alte majorări. Astfel, un medic de familie primește acum un salariu de circa șase mii de lei lunar, iar o asistentă medicală – trei mii de lei.
Ministerul Sănătății solicită cetățenilor R. Moldova să informeze autoritățile despre cazurile când angajații instituțiilor medicale solicită sau pretind plăți informale. Reclamanții pot face acest lucru la telefoanele Centrului Național Anticorupție – 0 22 257 257; Procuraturii Generale – 0 22 226 648; Campaniei Naționale de Asigurări în Medicină – 0 800 99 999; Ministerului Sănătății – 0 22 721 010.
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
28.06.2024
17:07
18.03.2024
13:32
20.11.2023
14:28
11.04.2023
12:51
15.03.2023
12:59
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
02.08.2026
17:13
02.08.2026
16:56
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
10:09
02.08.2026
09:36
02.08.2026
08:44
02.08.2026
08:22
02.08.2026
08:14
02.08.2026
07:21
02.08.2026
04:11
02.08.2026
00:06
01.08.2026
23:05
01.08.2026
23:03
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
Tragedie aviatică în Peru: avion cu turiști europeni prăbușit lângă liniile misterioase de la Nazca
Seceta prăbușește nivelul Dunării: hidrocentralele Djerdap din Serbia, reduse la 20–30% din capacitate și consum rațional de energie
Alegerile din 2026 pot pune capăt erei Netanyahu: ascensiunea generalului Eisenkot, rivalul dur al lui „Bibi” care conduce în sondaje
Ucraina lovește rafinărie de petrol și bază aeriană militară în adâncul teritoriului rus


















