Angajații de la Agenția de Mediu care au permis unui agent economic să construiască o bază de odihnă în Parcul Nistrean, cercetați penal pentru ABUZ în serviciu
2822
Factorii de decizie de la Agenția de Mediu a R. Moldova care au eliberat ilegal aviz pozitiv al expertizei ecologice, permițându-i, astfel, unui agent economic să edifice o bază de odihnă în Parcul Nistrean, sunt cercetați penal pentru abuz de serviciu.
Procuratura Generală a stabilit că, pe 29 septembrie 2018, în lipsa unei Hotărâri de Guvern, factorii de decizie ai Agenției de Mediu au eliberat unui agent economic avizul pozitiv al expertizei ecologice de stat la proiectul de execuție pentru edificarea în Parcul Nistrean a unui bloc administrativ, bloc tehnic, teren sportiv, teren de joacă pentru copii, teren pentru odihnă, trei parcări și 23 de complexe care vor include fiecare căsuță de odihnă cu un nivel, garaj, saună, terasă și barbecue.
Totodată, pe teritoriul bazei de odihnă se prevedea pavarea cu beton plastifiat și dale din beton a căilor de acces auto și trotuare.
Potrivit procurorilor, funcționarii au acționat împreună cu alte persoane, folosind situația de serviciu în interes material și în scopul realizării unor interese personale, dar și ale unor terțe persoane.
Astfel, factorii de decizie ai Agenției de Mediu au acționat contrar prevederilor legale cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale, potrivit cărora construcția obiectivelor de menire socială, cum ar fi drumuri de folosință generală, instalații tehnico-edilitare, clădiri și alte modificări ale destinației terenurilor spațiilor verzi se permit numai în baza unei hotărâri de Guvern, cu avizul autorității centrale pentru mediu și acordul populației din zona respectivă.
Procurorii continuă acțiunile de urmărire penală în această cauză.
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
08.08.2026
22:21
08.08.2026
21:15
08.08.2026
20:23
08.08.2026
19:35
08.08.2026
19:07
08.08.2026
17:33
08.08.2026
17:28
08.08.2026
17:22
08.08.2026
17:10
08.08.2026
16:36
08.08.2026
16:22
08.08.2026
15:41
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
Serbia promite sprijin pentru independența Ucrainei, dar evită sancțiunile împotriva Rusiei în timp ce urmărește acordul de liber schimb și drumul spre UE
Zendaya uimită pe covorul roșu de creatoarea cu hijab care concurează Hollywood-ul cu ținutele ei virale
Turcia cere un moratoriu Rusiei și Ucrainei pentru oprirea atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Tensiune la frontiera cu Spania: apeluri pe rețelele sociale pentru intrări masive de migranți în Ceuta și Melilla pe 15 august, Marocul își întărește securitatea
















