Stiri

Dronă venită dinspre România a explodat în Bulgaria, nedepistată de radare. Radev mută sistemele anti-dronă de la granița cu Turcia spre frontiera română

Actualitate 08.08.2026 14:46 Vizualizări230
Dronă venită dinspre România a explodat în Bulgaria, nedepistată de radare. Radev mută sistemele anti-dronă de la granița cu Turcia spre frontiera română

O dronă a pătruns sâmbătă dimineaţă în spaţiul aerian bulgar, venind dinspre nord, şi a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului Bulgariei, a anunţat prim-ministrul Rumen Radev într-o conferinţă de presă organizată după o şedinţă a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniştri.

Incidentul a avut loc la ora 8:10, în imediata vecinătate a fostului punct de control de frontieră Kardam, dintre Bulgaria şi România (corespunzând vămii Negru Vodă în România - n.r.), precum şi la aproximativ 1.000 de metri de staţia de compresoare a Bulgariei de pe traseul gazoductului Trans-Balcan, a precizat Radev.

Conform prim-ministrului, drona s-a prăbuşit pe un câmp cultivat cu floarea-soarelui.

Au fost luate rapid măsuri de securitate, iar zona a fost izolată. Nu s-au înregistrat victime şi nu au fost raportate pagube la infrastructură, a menţionat şeful guvernului bulgar.

„Zgomotul produs de dronă a fost detectat de Poliţia de Frontieră a României, urmat de o explozie puternică auzită de patrula de frontieră (bulgară) din General Toşevo, care este staţionată în zonă. Locul exploziei dronei a fost identificat imediat, iar echipe ale Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Naţionale şi Ministerului Apărării se află în prezent la faţa locului pentru a determina tipul de dronă implicată”, a declarat Radev.

DRONA NU A FOST DEPISTATĂ NICI ÎN SPAŢIUL AERIAN AL ROMÂNIEI, NICI ÎN CEL AL BULGARIEI

El a subliniat că aparatul nu fusese detectat nici în spaţiul aerian românesc, nici în cel bulgar. „De asemenea, nu am primit nicio informaţie de la Centrul de Operaţiuni Aeriene Combinate din Torrejon (Spania), care monitorizează spaţiul aerian din sudul Europei”, a completat Radev.

În urma incidentului, a arătat el, personalul Poliţiei de Frontieră şi echipamentele destinate detectării şi contracarării dronelor vor fi redirecţionate de la graniţa cu Turcia către frontiera cu România.

Radev a comentat şi situaţia celor trei drone Shahed doborâte în România în urmă cu două săptămâni. El i-a asigurat pe jurnalişti că Bulgaria a reacţionat imediat, iar Ministerul Apărării a întărit acoperirea radar în regiune.

La începutul săptămânii viitoare va avea loc o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic. În cadrul acesteia, Polonia va prezenta informaţii despre incidentul legat de rachetele balistice de pe teritoriul său. România va informa aliaţii cu privire la dronele detectate deasupra teritoriului românesc, iar Bulgaria va ridica problema dronei care a explodat pe teritoriul său, a declarat Radev.

Întrebat dacă drona era civilă sau militară, Radev a spus că există materiale foto, însă, deoarece aparatul a fost grav avariat în urma exploziei, nu a putut fi stabilit cu exactitate tipul acestuia. „Nu este o dronă-jucărie, ci o dronă de dimensiuni mai mari”, a detaliat el.

Chestionat dacă a fost vorba despre un atac deliberat şi dacă drona transporta ceva, prim-ministrul a răspuns că acest lucru nu poate fi stabilit deocamdată. El a precizat doar că drona avea la bord o cantitate substanţială de material exploziv, suficientă pentru a provoca o explozie ce a putut fi auzită de la o distanţă considerabilă.

DRONE GREU DE DEPISTAT

Radev a explicat că drona nu a fost detectată nici în spaţiul aerian bulgar, nici în cel românesc, deoarece astfel de aparate sunt greu de observat din cauza dimensiunilor reduse. „Atunci când zboară la altitudine joasă, nu este posibil să se asigure o acoperire radar suficient de densă”, a spus el. Potrivit acestuia, în prezent există informaţii doar despre o singură dronă.

„Ştiţi că, de ani de zile, procedura de achiziţionare a unor radare digitale tridimensionale moderne a fost amânată. Ministerul Apărării face tot posibilul pentru a accelera livrarea acestora”, a promis prim-ministrul Bulgariei, fost preşedinte şi fost pilot militar.

Ministrul apărării, Dimităr Stoianov, a declarat că până la 31 iulie spaţiul aerian al Bulgariei a fost protejat în baza aranjamentului standard, care presupune folosirea avioanelor de vânătoare MiG-29 şi a sistemelor de rachete sol-aer.

„Începând cu ora 9:00 din 31 iulie, ca răspuns la evoluţiile din România şi la dronele doborâte de Forţele Aeriene Române, am consolidat atât supravegherea spaţiului aerian, cât şi apărarea aeriană, prin desfăşurarea de forţe şi echipamente suplimentare, inclusiv sisteme de rachete sol-aer, elicoptere Cougar şi avioane Su-25”, a explicat Stoianov.

El a mai arătat că acoperirea radar a fost întărită cu staţii suplimentare, fiind introduse şi măsuri pentru creşterea supravegherii şi securităţii în jurul instalaţiilor strategice. Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională a Bulgariei a emis instrucţiuni către toate instituţiile relevante pentru consolidarea securităţii în zonele strategice. Sistemele anti-drone au fost activate oriunde sunt disponibile astfel de capacităţi.

Şi Stoianov a subliniat că astfel de drone sunt dificil de detectat, din cauza dimensiunilor reduse şi a altitudinii mici de zbor. „Este imposibil să asigurăm o acoperire radar suficient de densă pentru a garanta detectarea fiecărei ţinte aeriene mici, care zboară la joasă altitudine. Aceasta reprezintă o provocare. După cum ştiţi, achiziţionarea de radare digitale tridimensionale moderne a fost amânată de ani de zile. Ministerul Apărării face tot posibilul pentru a accelera livrarea acestora, dar va trebui totuşi să aşteptăm”, a declarat Stoianov.

Stiri relevante
Horoscopul zilei 08.08.2026 08.08.2026 13:16 392 Horoscopul zilei 08.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 08.08.2026 08.08.2026 13:16 392 Horoscopul zilei 08.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri