Angajat al poliției Rîșcani și complice, prinși în flagrant pentru trafic de influență
1585
Un angajat al Inspectoratului de Poliție Rîșcani și un complice al acestuia sunt cercetați penal, fiind suspecți de implicare într-un caz de trafic de influență. Ei au fost reținuți pentru 72 de ore de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și de ofițerii SPIA ai MAI.
Conform materialelor cauzei, între 31 iulie – 3 august 2025, funcționarul IP Rîșcani, colaborând cu o altă persoană, ar fi cerut 100 000 de lei de la un cetățean. Aceștia pretindeau că au influență asupra unui șef din cadrul organului de urmărire penală. Ei urmau să influențeze luarea unei decizii favorabile într-un dosar penal aflat în curs de examinare.
Pe baza denunțului depus de cetățean, SPIA a inițiat un dosar penal și a demarat acțiuni speciale de investigație pentru a documenta faptele.
Astfel, în data de 4 august 2025, cei doi au fost reținuți în flagrant delict în timp ce primeau suma de 90 000 de lei, bani ce au fost transmiși sub controlul SPIA. În plus, s-au efectuat percheziții atât asupra persoanelor, cât și asupra mijlocului de transport. Au fost descoperite și ridicate sume de bani, documente, telefoane mobile și alte obiecte relevante care probează fapta imputată.
Acțiunile procesual-penale continuă pentru stabilirea tuturor detaliilor cazului și atragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate. Reiterăm că orice persoană se prezumă nevinovată pâna la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
04.11.2026
13:33
04.11.2026
13:32
04.11.2026
13:30
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:37
04.11.2026
12:24
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:37
04.11.2026
12:24
04.11.2026
12:06
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















